Studenții străini de la UTM au transformat Balul Bobocilor într-o sărbătoare a diversității

Studenții străini de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) au sărbătorit Balul Bobocilor într-o atmosferă plină de culoare și energie. Tinerii au urcat pe scenă pentru a-și prezenta cultura și tradițiile, demonstrând că dincolo de diferențele de limbă și naționalitate, îi unește aceeași experiență: viața de student.
Arsha Jees este studentă în anul întâi la UTM, unde studiază Business și Administrare. Tânăra, originară din India, a participat pentru prima dată la un bal al bobocilor.

„Am pregătit dansul într-o singură zi. Am avut puține emoții la început, deoarece nu știam cum ne vom descurca în fața publicului. Totuși, am încercat să ne păstrăm încrederea în propriile forțe și am reușit să pregătim momentul artistic după doar o zi de repetiții”, a spus Arsha Jees.
Studenți străini au reușit să creeze o atmosferă plină de energie, bucurie și diversitate culturală.

„Am ales cântece care reflectă tradițiile și valorile culturale ale regiunii noastre. Ne-am bucurat să le interpretăm și sperăm că publicul a apreciat atât muzica și dansurile, cât și întregul eveniment”, a menționat un alt student.
„- A fost dificil să decideți ce să pregătiți? - Da, deoarece fiecare trebuie să participe la coregrafie, iar unii nu pot executa anumite mișcări. De aceea, trebuie să ne adaptăm și să găsim soluții pentru ca toți să poată participa la spectacol”, a menționat o altă studentă.
„Primul an noi am organizat Balul Bobocilor pentru studenții străini. Văd că lor le place și nouă tot, dacă ei sunt satisfăcuți și nouă ne pare bine. Avem în plan să organizăm în fiecare an poate și mai mare eveniment”, a declarat Irina Vîgoneailo, șefa Secției studenți internaționali la UTM.
La Universitatea Tehnică a Moldovei învață aproximativ 655 de studenți străini, dintre care 225 sunt în anul întâi. Majoritatea sunt originari din India, Israel, Ucraina sau România.

CITIȚI ȘI: