Banii anunțați de Marta Kos pentru programul „Ajutor la Contor” sunt nerambursabili

Sprijinul de 30 de milioane de euro anunțat de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, la Chișinău, pentru programul compensațiilor în sezonul rece reprezintă un ajutor nerambursabil. Precizarea a fost făcută pentru Teleradio-Moldova de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Ajutorul financiar a fost anunțat pe 9 noiembrie, în cadrul unui discurs susținut de Marta Kos în Parlamentul Republicii Moldova.
Comisara a menționat că incertitudinile de pe piața energetică, generate inclusiv de închiderea Strâmtorii Ormuz și de nivelul scăzut al apelor Dunării și Prutului, au influențat semnificativ creșterea prețurilor la energie.

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova sprijin financiar pentru a ajuta gospodăriile vulnerabile să facă față costurilor la energie, în special în sezonul rece, încă din 2021, odată cu primele măsuri decise în contextul crizei gazelor naturale și al creșterii prețurilor.
Primul ajutor financiar, în valoare de 60 de milioane de euro, a fost acordat în decembrie 2021, sub formă de grant, prin intermediul Contractului de consolidare a statului și rezilienței. Banii au fost destinați susținerii măsurilor sociale adoptate de Guvern pentru a atenua efectele crizei energetice.
În august 2022, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova un grant de 75 de milioane de euro pentru a sprijini populația în contextul creșterii prețurilor la energie și pentru a pregăti resursele necesare sezonului rece 2022–2023.
În anul următor, UE a oferit alte 105 milioane de euro, sub formă de grant, destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Asistența a făcut parte din pachetul de sprijin în valoare totală de 250 de milioane de euro. Banii au contribuit la finanțarea compensațiilor acordate populației prin programul guvernamental „Ajutor la contor”.
În perioadele următoare, sprijinul Uniunii Europene a fost extins, atât pentru compensarea facturilor populației, cât și pentru susținerea mediului de afaceri și consolidarea securității energetice.
În ianuarie 2025, după sistarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom, Uniunea Europeană a anunțat un ajutor de urgență de 30 de milioane de euro, destinat stabilizării sistemului energetic și atenuării consecințelor crizei asupra populației.
În februarie 2025, cu sprijinul financiar al UE, Guvernul a instituit un mecanism de compensare directă a facturilor la energia electrică pentru toți consumatorii casnici. Compensațiile acopereau diferența tarifului majorat pentru primii 110 kWh consumați lunar. Tot în 2025, Uniunea Europeană a alocat 15 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energia electrică ale întreprinderilor mici și mijlocii.
După anunțarea noului sprijin european, pe 9 noiembrie, premierul Vasile Tofan a precizat că cele 30 de milioane de euro, echivalentul a peste 600 de milioane de lei, vor fi utilizate pentru compensarea facturilor la energie în sezonul rece 2026–2027.
Necesarul de finanțări este estimat la 2.7 miliarde de lei, în bugetul de stat pentru 2026 fiind prevăzute 550 de milioane de lei.
„Trebuie să îi sprijinim pe oameni și, în același timp, să ținem deficitul bugetar sub control. De aceea, lucrăm activ cu partenerii externi pentru a identifica resurse suplimentare, astfel încât o parte cât mai mică din povara acestei ierni să cadă pe umerii familiilor și pe buget”, a declarat Vasile Tofan.
Potrivit estimărilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, de compensații ar putea beneficia între 660.000 și 670.000 de gospodării. Sprijinul pentru populație va oscila între 500 și 1.000 de lei lunar, în funcție de sursa de încălzire.
Pentru luna noiembrie, cererile pot fi depuse până pe 27 noiembrie, prin platforma compensatii.gov.md sau cu ajutorul asistenților sociali.
CITIȚI ȘI: