Regional

VIDEO | Drumul spre piața din Strășeni, plin de gropi și noroi: Nemulțumirile comercianților și cumpărătorilor

Publicat

Gropi, bălți și noroi cât vezi cu ochii. Așa arată drumul de acces spre piața de la intrarea în orașul Strășeni, care, după fiecare ploaie, devine aproape impracticabil. Oamenii spun că problema persistă de zeci de ani, fără ca autoritățile să găsească o soluție. Comercianții și cumpărătorii sunt nevoiți să străbată zilnic drumul plin de mocirlă, iar unii au ajuns să scoată bani din propriul buzunar pentru a-l repara.

Atunci când plouă, accesul spre piața de la intrarea în orașul Strășeni devine și mai dificil atât pentru comercianții care vin să-și vândă marfa, cât și pentru cumpărătorii care ajung aici în fiecare duminică.

Oamenii spun că problema persistă de ani de zile și cer autorităților să repare drumul.

„De 30 de ani e piața asta și nu fac nimic bun pentru lume”, spune un locuitor.

„Oricât nu se pregătesc oamenii să arate corect și frumos, ei sunt nevoiți să stea în mocirla asta”, a adăugat o localnică.

Mulți cumpărători vin cu mașinile la piață pentru a se aproviziona cu legume pentru iarnă. Însă drumul plin de gropi și noroi le dă mari bătăi de cap.

„Mai degrabă mergi pe pod cu mașina și treci, altă ieșire nu-i. Vii la piață curat și te duci murdar. Ce să-i faci, nu ai la cine să te adresezi, bani strâng cât vor”, a menționat un șofer.

„Te murdărești în băltoace, s-ar fi putut de amenajat vreo parcare pentru acces și ar fi fost bine tuturor”, a spus un bărbat.

„E greu de tot, distrugem mașinile, dar nimeni nu dă bani pentru reparații”, s-a plâns un alt conducător auto.

Nici comercianții nu mai așteaptă ajutorul autorităților.

„Noi am cărat cu roaba și toți care vindem am făcut aici. - Ați presărat cu pietriș? - Da, cu pietriș am presărat”, a afirmat o comerciantă.

„Este imposibil ce gropi sunt aici, oamenii iau din propriii bani și repară drumul ca să poată vinde ceva”, a precizat o tânără.

„De atâția ani se fac bani la piața aceasta, poți din aur să faci. Data trecută, nici cu mașina nu puteai trece aici, puteai să înoți. Chiar nu se găsește un om să facă ordine aici? Vând mere cu 6 lei kilogramul, îmi trebuie 300 de kilograme de mere să vând ca să ajung înapoi acasă”, susține un alt vânzător.

Directorul pieței spune că știe despre această problemă, dar susține că drumul nu poate fi reparat până nu vor fi făcute lucrările la canalizare.

„Acest drum nu ne aparține, ci autorității publice locale. Sunt etape pe care trebuie să le rezolve până la asfaltare, până la betonare. Problema cea mai stringentă pe moment este canalizarea aici. Și nu cred că este cazul să presăm autoritatea publică să ne pună asfalt, ca ulterior să-l găurim și să punem canalizare sau alte chestii și, ulterior, să avem iarăși aceleași probleme”, a declarat directorul pieței, Victor Pavlov.

„Administrația Națională a Drumurilor a dat indicație Societății pe Acțiuni 'Drumuri Strășeni', au fost făcute niște lucrări de remediere. Dar eu cred sau intuiesc, fie din lipsa de resurse sau lipsa de personal, au fost niște lucrări foarte mici efectuate și acestea nu pot asigura durabilitatea. M-am mai consultat cu specialiștii din domeniu, acolo trebuie scos stratul de asfalt și denivelat acel drum, pentru că sunt niște sectoare de asfalt și gaură peste gaură. Acolo nu putem vorbi de plombări. Acolo trebuie de scos tot asfaltul și de efectuat lucrări ca să putem asigura durabilitatea”, a menționat primarul orașului Strășeni, Valentina Casian.

Autoritățile mai spun că drumul ar putea fi reparat după construcția rețelei regionale de canalizare.

Proiectul, în valoare de 60 de milioane de lei, va deservi șapte localități. Consiliul Raional și-a alocat contribuția, iar contractul de finanțare urmează să fie semnat.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult