Primul centru de cercetări, inaugurat la Chișinău cu susținerea Agenției Universitare a Francofoniei
Noi perspective de colaborare internațională pentru cercetătorii de la institutul de filologie română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova. Asta datorită primului centru de cercetări ale imaginarului „Lucian Blaga”, inaugurat cu susținerea Agenției Universitare a Francofoniei.

„Acest centru face parte dintr-un proiect de cercetare obținut de Institutul de filologie româna „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, un proiect susținut de Agenția Universitară Francofonă. Un centru fondat după modelul a 40 de centre de cercetare ale imaginarului din lume care va stabili conexiuni mai strânse cu cercetătorii francofoni din Europa”, menționează directorul Institutului de Filologie Română al USM, Nina Corcinschi.
Profesorul universitar Ion Bușe a împărtășit din experiența activității Centrelor de studii asupra imaginarului din România.
„Avem în România mai multe centre de genul acesta și avem colaborări cu centre din toată lumea pentru că avem un centru internațional condus de Jean-Jacques Wunenburger unde sunt, cred că, 80 de centre din America Latină, Orient și Europa”, menționează directorul Centrului „M. Eliade” din Craiova, Ionel Bușe.
„Sunt fericit să mă aflu prima dată în Republica Moldova cu un prilej atât de important. Am colaborat cu universități din România, iar acum mă conving că și în Republica Moldova există interesul pentru acest subiect de cercetare, atât de actual”, a declarat directorul Centrului de cercetări internaționale din Franța, Jean-Jacques Wunenburger.
Noul centru deschide noi perspective de studiere a imaginarului.
„Ne face să ne ridicăm la un nivel mai înalt, să abordăm literatura în cheie științifică racordată la modelul european de cercetare a filologiei și a cercetării literare. Centrul ne oferă șansa să avem colaborări internaționale cu toți cercetătorii implicați”, afirmă doctor în filologie Constantin Ivanov.
Printre obiectivele Centrului „Lucian Blaga” este editarea unui prim volum de studii asupra imaginarului și crearea unor conexiuni cu centrele similare din Europa.