Social

Au început lucrările de reabilitare a străzii pietonale care va purta numele lui Eugen Doga. Ce părere au oamenii

Pietonală pe clape de pian. Acum câteva zile au început lucrările de reabilitare a pietonalei Eugen Doga! Acestea presupun în mare parte reamenajarea pavajului, care va imita clapele unui pian. Aleea se va întinde de la strada Columna până la strada Constantin Tănase, acolo unde va fi instalată și o statuetă în forma de cheia sol. Potrivit autorităților municipale, proiectul este dedicat maestrului Eugen Doga, contemporanul nostru considerat cel mai mare compozitor român în viață.

Lucrările pe aleea pietonală „Eugen Doga” au început deja. Muncitorii au scos pavajul vechi și urmează să instaleze unul nou. Astfel, pe alee va fi amenajat un segment de drum, care imită alternarea clapelor unui pian.

În timp ce ideea a fost susținută de unii oameni, alții ne-au spus că lucrările sunt de prisos și că autoritățile ar face bine să se concentreze pe reabilitarea altor străzi.

„Este un proiect foarte frumos, dar înainte de a pune florile pe masă, trebuie să faci curat în casă. Mai bine se făceau drumurile mai repede, ca să putem circula”.

„Ceva frumos, doar că este incomod pentru mamele care plimbă copiii în cărucioare. Se pot strica. Trebue să ai și încălțăminte specială”.

„Conceptul este fain, dar realizarea, reieșind din poze - nu prea. Eu cred că acum este mai estetic decât ceea ce vor să realizeze ei”.

Potrivit pretorului de Rîșcani, ideea ar aparține primarului capitalei, Ion Ceban. Deși nu a organizat consultări publice înainte de a-l implementa, pretorul susține că toate actele sunt în regulă. Vlad Melnic mai spune că pietrele de caldarâm, care au fost scoase, vor fi utilizate pentru întreținerea altor segmente de pavaj de pe alee, iar dacă va fi necesar, vor fi utilizate și la construcția străzii pietonale 31 august 1989.

„Lucrările o să fie executate din strada Constantin Tănase până în strada Columna, porțiunea din centru, aproximativ patru, patru jumătate lățimea, unde va fi evacuat pavajul vechi, acea zonă pietonală va fi înlocuită cu un pavaj în formă de pian în negru și alb”.

Proiectul este realizat de către Primăria Chișinău împreună cu o companie din Turcia, iar costul lucrărilor este de aproximativ 2 milioane de lei.

Amintim că strada Eugen Doga din centrul istoric al Chișinăului a primit statut de pietonală pe 1 mai 2013, dar lucrările de amenajare au demarat cu un an mai devreme și au costat 12 milioane de lei.

Citește mai mult