Proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2023, votat în prima lectură
Deputații au aprobat, cu 58 de voturi, în prima lectură, proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2023. Principalele obiective ale documentului sunt identificarea instrumentelor pentru creșterea economică, simplificarea mecanismului de calculare și achitare a impozitelor și taxelor și îmbunătățirea proceselor de raportare fiscală, armonizarea cu legislația Uniunii Europene.
„Politica propune câteva măsuri importate pentru a ajuta businessul. Or, prin susținerea mediului de afaceri vom menține locurile de muncă, vom încuraja acumularea veniturilor în sectorul privat – principala sursă pentru o bază de dezvoltare pe viitor”, a argumentat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.
Ministrul a mai spus că anul 2023 va fi un an cu provocări puternice specifice, iar în aceste condiții politica statului este de a susține cetățenii, în primul rând, prin țintirea pe cele mai vulnerabile categorii de persoane.
Potrivit Parlamentului, documentul propune introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net pentru perioadele fiscale 2023-2025; amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari; implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023; taxarea inversă a TVA la importul de servicii.
De asemenea, politica propune măsuri care vin să consolideze veniturile autorităților publice locale, în special, a primăriilor, inclusiv prin redistribuirea unor taxe.
Totodată, vor fi majorate plafoanele valorice la tichetele de masă: de la 35 lei la 55 lei și de la 55 lei la 70 de lei și plafonul valorii mijloacelor fixe pentru care se calculează amortizarea în scopuri fiscale – de la 6 000 lei la 12 000 lei.
Proiectul vizează și modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3 500 lei la 4 000 lei.
Termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei va fi prelungit până la 1 iulie 2023, iar 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală.
Potrivit proiectului, la 1 iulie 2023 va intra în vigoare noul Cod Vamal al Republicii Moldova.