Percheziții la Postul Vamal Intern Bălți în cadrul unor dosare de corupție: Sunt vizați brokeri vamali și agenți economici
CNA desfășoară peste 20 de percheziții la Postul Vamal Intern Bălți. Acestea se desfășoară în cadrul unor dosare de corupție. Informația a fost confirmată pentru Radio Moldova de ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.
„În dosar sunt vizați angajați ai Postului Vamal Intern Bălți, brokeri vamali și agenți economici. Se cercetează implicarea acestora în scheme de corupție sistemică la eliberarea actelor ce țin de procedura de vămuire a mărfurilor importate”, a menționat Angela Starinschi.
De cealaltă parte, Serviciul Vamal a anunțat că Direcția integritate și supraveghere acordă tot sprijinul în investigarea cauzei.
„Rezultatele perchezițiilor vor fi comunicate de către instituțiile de resort. Conducerea Serviciului Vamal condamnă cu vehemență și nu tolerează acțiunile de corupție în cadrul instituției”, a declarat pentru purtătoarea de cuvânt a Serviciului Vamal, Tatiana Șompol.