La Bulboaca, pregătirile pentru summitul paneuropean din 1 iunie sunt în toi
Până la Summitul Comunității Politice Europene au mai rămas aproximativ două săptămâni, iar la Bulboaca, localitatea care va fi gazda evenimentului, lucrările de amenajare sunt în toi. Oamenii fac curățenie în curți și în grădini, iar mai mulți muncitori lucrează de zor la reparația drumurilor.
Locuitorii din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, plantează copaci, sădesc flori, fac curățenie în curți și repară gardurile.
„Am avut onoarea să ne aleagă satul nostru să fie așa eveniment frumos. Este o mândrie și o plăcere foarte mare, e o bucurie. Aici, curăț iarba și vreau să pun aici flori lângă ograda mea, îngrijesc iarba și vreau să sădesc flori”, spune Ecaterina Caisîn.
„Pentru că vom avea oaspeți de peste hotarele țării, am scos plasele, pregătesc stâlpii, îi vopsesc și voi avea gardul gata. Până pe data de 20 mai, gardul nou va fi instalat”, spune Mihai Bularga.
Și autoritățile locale și-au mobilizat eforturile, astfel ca în data de 1 iunie totul să fie ca la carte. Pe lângă reamenajarea căilor de acces și a stațiilor de autobuz, drumarii reabilitează și aproximativ 30 de km de drum de pe șoselele Chișinău-Tiraspol și Florești - Anenii Noi.
„În toate intrările din Bulboaca au fost instalate plăcuțe, avem stații moderne, drumurile, pavajul, trebuie să schimbăm și gardul din fața primăriei. Suntem în proces de muncă, avem multe de făcut până pe data de 1 iunie. Lucrăm și în weekend pentru că ne dăm seama că este un eveniment important pentru noi și toți înțeleg acest lucru”, spune primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi.
„Iată lucrăm, avem a treia zi. Facem parcare pentru mașini.”;
„Summitul va trece, drumurile vor rămâne pentru oameni și localitate, dar și pentru toți cei din jur.”
Summitul Comunității Politice Europene se va desfășura la 1 iunie, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Evenimentul va avea loc în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni. La reuniune vor fi discutate și identificate soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.