Summitul CoE creează registrul daunelor pentru Ucraina
SUA, Japonia, Canada și aproape toate țările europene din Consiliul Europei au semnat miercuri un registru de daune provocate de invazia rusă în Ucraina, ceea ce deschide calea cererilor de reparații și de urmăriri penale la adresa Moscovei, a anunțat Consiliul Europei, reunit la nivelul șefilor de stat în Islanda, potrivit AFP și Agerpres.

Anunțat marți cu ocazia celui de-al patrulea summit al organizației paneuropene, desfășurat la Reykjavik, acest registru se dorește a fi un prim-pas în vederea cererilor de reparații adresate Moscovei pentru miile de victime și distrugerile de miliarde de euro.
Până miercuri dimineață, au semnat „circa 40 de state membre și toate țările din G7 de pe trei continente”, a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, în a doua zi a summitului.
„Vrem o justiție centrată pe victime”, a declarat lidera acestui organism, cunoscut mai ales pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), salutând un "prim-pas necesar și urgent".
Inițiativa, promovată de președinția islandeză a organizației, urmărește să arate că dosarul "justiției pentru Ucraina" avansează, în timp ce perspectiva unui posibil tribunal special pentru crimele de război comise în cursul invaziei rămâne îndepărtată.
Uniunea Europeană a semnat de asemenea registrul, în plus față de majoritatea membrilor săi, inclusiv România. O țară membră a UE, Bulgaria, precum și Elveția și Andorra sunt pe cale de a-și finaliza procedurile interne pentru a semna la rândul lor acest document, potrivit Consiliului Europei.
„Nu va exista o pace fiabilă fără justiție”, a declarat marți seara prin videoconferință președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în deschiderea summitului.
Ucraina face parte din Consiliul Europei, care a exclus Rusia din componența sa în martie 2022 după declanșarea invaziei de către președintele rus Vladimir Putin.
Kievul a salutat crearea acestui registru, instrument ce va avea sediul la Haga, ca și Curtea Penală Internațională (CPI).
Aceasta din urmă, creată inițial pentru trei ani, urmează să primească sesizările victimelor și să strângă toate dovezile despre daunele umane și materiale.
„Registrul deschide calea pentru un vast mecanism internațional de despăgubire pentru victimele agresiunii ruse”, a anunțat Consiliul Europei într-un comunicat.