Noi atacuri aeriene au lovit Kievul și mai multe regiuni din Ucraina
Noi atacuri aeriene au lovit Kievul și mai multe regiuni din Ucraina joi în zori, într-un moment în care un emisar chinez se află în capitala ucraineană pentru a încerca să obțină o „reglementare politică” a conflictului, relatează France Presse, citat de Agerpres.

„O serie de atacuri aeriene asupra Kievului - fără precedent prin puterea, intensitatea și varietatea lor - continuă. Acesta este al nouălea atac aerian consecutiv asupra capitalei de la începutul lunii mai”, a indicat administrația civilă și militară a Kievului într-un comunicat.
Potrivit acesteia, rachete de croazieră au fost lansate de bombardiere strategice ruse dinspre regiunea Mării Caspice, iar drone de recunoaștere au survolat apoi capitala.
„Toate țintele inamice din spațiul aerian al Kievului au fost detectate și distruse”, au precizat autoritățile.
Un incendiu s-a declanșat într-un garaj din cartierul Darnița în urma căderii unor fragmente de rachetă, fără să facă victime, a indicat pe Telegram primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de Reuters.
Șeful administrației militare a Kievului, Serhii Popko, a declarat pe Telegram că un incendiu a izbucnit în spații nerezidențiale în cartierul Desnianski, pe malul stâng al fluviului Nipru, care taie capitala ucraineană în două. El nu a oferit informații despre eventuale victime.
O persoană a fost ucisă și alte două rănite în portul Odesa, de la Marea Neagră, în cursul unui atac asupra unui obiectiv industrial, conform administrației militare regionale.
Armata a raportat atacuri cu "rachete de croazieră" în regiunea Vinnița, în centrul țării, iar media locale au semnalat explozii la Hmelnițki, la 100 de kilometri mai la vest.
Aceste noi atacuri au loc în timp ce la Kiev se află un înalt responsabil chinez, Li Hui, reprezentant special pentru afaceri eurasiatice și fost ambasador la Moscova, pentru a discuta - potrivit Beijingului - despre "reglementarea politică" a conflictului.
Li Hui s-a întâlnit miercuri cu șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, care "'i-a explicat în detaliu principiile de restabilire a unei păci durabile și juste bazate pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei", după cum a precizat Ministerul de Externe ucrainean.
Kuleba "a subliniat că Ucraina nu va accepta nicio propunere care ar implica pierderea de teritorii sau o înghețare a conflictului", menționează MAE ucrainean.