Externe

Institutul pentru Studiul Războiului: Forțele ucrainene au preluat inițiativa tactică și au obținut câștiguri semnificative în jurul Bahmutului

Forțele ucrainene au preluat inițiativa tactică și au obținut câștiguri semnificative în jurul Bahmutului, anunță Institutul pentru Studiul Războiului. Aceste operațiuni continuă contraatacurile pe care apărătorii le desfășoară de câteva zile, dar nu este vorba de o contraofensivă de amploare. Noaptea trecută, capitala și alte câteva orașe ucrainene au fost din nou ținta unui val de lovituri cu rachete rusești. Kievul susține că a doborât aproape toate proiectilele. Pe de altă parte, ministerul rus al apărării a declarat că a lovit și a distrus toate țintele raidurilor sale nocturne.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Geamuri sparte și balcoane distruse. În curte un crater imens și copaci dezrădăcinați: sunt consecințele ultimului bombardament din Kostiantinivka de către armata rusă. Un om a fost ucis și alte trei persoane - rănite.

„Noaptea a fost un infern adevărat, pe la două dimineața. Când a început am crezut că se va prăbuși casa. Este a treia oară când casa aceasta este lovită. Aici locuiesc oameni pașnici. De ce faceți asta? Au rămas aici doar bătrânii.”;

„Sunt rudă cu bărbatul care a murit. Doi frați trăiau aici. Noi locuim puțin mai sus. A fost o lovitură puternică. Când am sunat, rudele ne-au spus că a fost un atac direct și Iura nu mai este.”

Atacurile rușilor au lovit mai multe localități: explozii au avut loc în Lvov și Rivne, Cernihiv, Nikolaev, Dnipropetrovsk, Herson și Krivîi Rih. Apărarea antiaeriană a respins atacul aerian al rușilor, distrugând 19 drone și rachete din cele 28 lansate, a anunțat Armata ucraineană.

În privința situației de pe front, Kievul a spus că au fost respinse atacurile inamicului în Bahmut și în jurul orașului, iar trupele ucrainene au avansat pe anumite porțiuni, câștigând timp pentru „anumite acțiuni planificate”. Și Institutul pentru Studiul Războiului anunță că ucrainenii ar fi preluat inițiativa tactică în zona acestui oraș.

De cealaltă parte, liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a apreciat drept improbabilă o capturare în zilele următoare a orașului Bahmut. El cere armatei ruse să nu se retragă și să apere flancurile.

Între timp, Papa Francisc a anunțat că va trimite emisari de pace președinților Ucrainei și Rusiei pentru a încerca să negocieze o încetare a focului. Și liderii democrațiilor dezvoltate ale lumii G7, care se reunesc la Hiroșima, vor discuta despre ideea unui summit internațional de pace pe tema Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski se va alătura reuniunii, duminică, scrie presa ucraineană. În timpul summitului, se așteaptă ca liderii G7 să anunțe înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei și să dezbată strategia privind războiul care durează de mai bine de un an și care nu dă semne de atenuare.

Citește mai mult