Raportul GRECO: Republica Moldova a îndeplinit în mod satisfăcător a treia parte din cele 18 recomandări ale Consiliului Europei
Republica Moldova a îndeplinit în mod satisfăcător șase dintre cele optsprezece recomandări, se menționează în Raportul Grupului de state ale Consiliului Europei împotriva corupției (GRECO). Potrivit Raportului, dintre recomandările rămase, zece au fost implementate parțial, iar două sunt restanțe.
Grupul statelor Consiliului Europei împotriva corupției concluzionează că rămâne de adoptat un Cod de conduită pentru parlamentari, care să includă reguli atât privind situațiile de conflict de interese cât și interacțiunile cu lobbyiștii. Totodată, autoritățile ar trebui să actualizeze site-ul web al Parlamentului cu informații despre proiectele de lege și să organizeze consultări publice pentru a lua în considerare contribuțiile publicului la actul legislativ.
În raport se menționează că Autoritatea Națională de Integritate are nevoie de o strategie instituțională, precum și de personal suficient pentru o activitate eficientă.
Un aspect evidențiat în Raport vizează domeniul justiției. Este apreciat faptul că a fost înlăturată calitatea de membru din oficiu a Ministrului Justiției și a Procurorului General din Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, și stabilirea criteriilor de alegere a judecătorilor și a non-judecătorilor în calitate de membri ai CSM.
Cu toate acestea, în raport se subliniază că procesul de pre-verificare a candidaților la CSM, verificarea propusă pentru anumite categorii de judecători, precum și rolul sporit al ministrului Justiției în convocarea Adunării Generale a Judecătorilor afectează negativ implementarea anumitor recomandări restante și poate inversa realizările realizate până în prezent.
Consiliul Europei împotriva corupției solicită Republicii Moldova să furnizeze un raport privind progresul în implementarea recomandărilor restante până, cel târziu, la 31 martie 2024.
Nu în ultimul rând, GRECO invită autoritățile Republicii Moldova să autorizeze, imediat ce va fi posibil, publicarea prezentului raport, să-l traducă în limba națională și să facă această traducere publică.
De menționat că o delegație formată din patru evaluatori GRECO (Croația, Finlanda, România și Slovenia) și un membru al Secretariatului GRECO s-a aflat la Chișinău în perioada 15-19 mai 2023 pentru a efectua evaluarea Republicii Moldova în cadrul celei de-a 5-a runde de evaluare a GRECO. Subiectele abordate au fost prevenirea corupției și promovarea integrității în cadrul Guvernului (funcțiile executive de vârf) și structurile de drept din țară. Un raport de evaluare va fi întocmit și examinat de Plenul GRECO mai târziu, în 2023.
Grupul Statelor împotriva Corupției, organism al Consiliului Europei, a fost înființat în anul 1999 pentru ameliorarea capacității statelor membre de a lupta contra corupției. GRECO, care este, de asemenea, deschis pentru statele non-europene, are în prezent 49 de membri.
Menționăm că Republica Moldova a devenit membru al Consiliului Europei pe data de 13 iulie 1995.