Cultură

„Serile de film la înălțime” au culminat cu premiera filmului „Nu caut glorie, strălucire...” - un portret artistic al actriței Nelly Cozaru (VIDEO)

Serile de film la înălțime organizate de studioul TeleFilm-Chișinău la Muzeul de Istorie a orașului Chișinău au culminat cu premiera documentarului „Nu caut glorie, strălucire…”. Protagonista noii producții este actrița Nelly Cozaru.

Facebook/TeleFilm-Chișinău
Sursa: Facebook/TeleFilm-Chișinău

Documentarul debutează cu amintirile actriței despre începutul carierei la Teatrul „Eugene Ionesco” și continuă cu proiectele la alte teatre. În special, se axează pe activitatea de îndrumător al tinereii generații de actori.

„Multe materiale din arhive, multe amintiri și multe teme, multe aspecte despre care am vrut să vorbesc și am vorbit”, spune Nelly Cozaru, actriță.

Printre primii spectatori era și fosta discipolă, astăzi cunoscuta actriță și regizoare: Daniela Burlaca.

„Ceea ce am văzut astăzi este unul din puținele… Eu nu am mai văzut așa filme despre o personalitate, realizat aici, în Republica Moldova. Am avut emoții. Mă bucur enorm pentru această realizare. Felicit TeleFilm-Chișinău și pe actrița Nelly Cozaru”, a declarat Daniela Burlaca, actriță.

Realizarea unui film despre Nelly Cozaru a fost o misiune deosebită.

„Sigur, am comunicat cu protagonista, pentru că așa este Nelly: nu-ți dă voie să faci dacă nu se implică. N-a fost totul simplu, pentru că dacă nu am fi comunicat cu ea-am fi făcut alt film. Ne-am pornit să facem un film, a ieșit mai degrabă un portret televizat, ceea ce cred, nu este rău”, spune Leonid Melnic, producător TeleFilm-Chișinău.

Deși o cunoaște de o viață, în film a avut parte de descoperiri, a spus cunoscutul cineast Alecu Deleu, fratele protagonistei.

„Pentru mine activitatea ei profesională nu era o enigmă, dar așa mai puțin vizibilă. Aici am văzut-o, am văzut cum reacționează colegii, studenții. Pentru mine asta e noutatea filmului”, a spus Alecu Deleu, fratele actriței Nelly Cozaru.

Premiera filmului „Nu caut glorie, strălucire…” va avea loc în data de 27 decembrie la Moldova 1, de Ziua Naționala a Actorului.

Citește mai mult