Internațional

Ploile continuă să facă ravagii în Italia. Pagubele provocate sunt estimate la miliarde de euro

Precipitații nemaivăzute până acum, care în câteva ore au ridicat nivelul râurilor până la revărsare, continuă să facă ravagii în regiunea Emilia-Romagna din Italia. Potrivit autorităților din peninsulă, pagubele provocate de intemperie sunt estimate la miliarde de euro, iar alerta meteo se menține în zona afectată. Între timp, zeci de voluntari au început lucrările de curățare a orașelor devastate de ploile torențiale.

Peste 27.000 de persoane au fost evacuate din casele lor doar în provincia Ravenna, unde situația este deosebit de gravă. În unele zone a fost semnalată insuficiență de apă potabilă și alimentele.

VOX: „Suntem voluntari din comuna Medicina, din provincia Bologna. Am venit aici cu copilul meu, care are opt ani, și cu soțul meu, care lucrează pe tractor”. „Nu vă puteți imagina ce se întâmplă la 10 km depărtare. Este de neimaginat”. „Acesta este orașul meu natal, aici m-am născut. Din fericire, casa mea și afacerea tatălui meu au fost recuperate din noroi, datorită multor voluntari, prietenilor mei. Casa bunicilor mei nu mai este. Apa a ajuns la doi metri și ei au fost salvați cu un elicopter”, spun oamenii.

În timp ce inundațiile din Emilia-Romagna încă nu pot fi luate sub control, situația este îngrijorătoare și în Piemont, o regiunea din nordul Italiei, care se învecinează cu Franța. Totodată, o alertă de al doilea nivel rămâne în vigoare pentru toate văile din zonele Torino și Cuneo.

„Sunt alunecări de teren în toată provincia și au fost inevitabile, după toate aceste ploi. Problema este că acum solul nu mai absoarbe apa, așa că apa îl spală, iar acest lucru poate cauza probleme”, a declarat Roberto Gagna, șeful serviciului public din Cuneo.

Potrivit unei estimări preliminare a asociațiilor de fermieri italieni, inundațiile din regiunea Emilia-Romagna au provocat sectorului agricol pagube estimate la 1,5 miliarde de euro.

Guvernul italian a alocat deja 30 de milioane de euro pentru a face față impactului imediat al situației de urgență. Este posibil ca inundațiile din ultimele zile să aibă un impact și asupra sezonului turistic.

Furtunile au afectat grav plajele din stațiunile Rimini și Riccione.

Citește mai mult