Republica Moldova și Georgia au reluat discuțiile pe aspectele de reintegrare, după o pauză de patru ani
Republica Moldova și Georgia au reluat, pe 12 decembrie, discuțiile pe aspecte ale reglementării pașnice și politice a conflictelor, după o pauză de patru ani. Subiectele au fost abordate, în regim online, de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și ministra pentru Reconciliere și egalitate civică din Republica Georgia, Tea Akhvlediani. Potrivit Biroului politici de reintegrare, dialogul a fost relansat în contextul asigurării continuității platformei trilaterale de cooperare dintre Republica Moldova, Georgia și Ucraina, inițiate în anul 2018.
„Dialogul a constituit un bun prilej pentru a trece în revistă situația la zi cu privire la dosarele aflate în gestiune și pentru a trasa perspectivele de consolidare a interacțiunii pe segmentele de responsabilitate”, anunță Biroul de reintegrare.
Potrivit sursei, în cadrul discuțiilor, interlocutorii au abordat aspecte ale reglementării pașnice și politice a conflictelor de pe teritoriile Republicii Moldova și Georgiei, eforturile de a restabili integritatea teritorială în limitele frontierelor internațional recunoscute, dar și au exprimat disponibilitatea desfășurării unor conferințe comune, focusate inclusiv pe gestionarea conflictelor regionale, în particular a celor din bazinul Mării Negre.
În context, oficialii au relevat deplina receptivitate în favoarea unui dialog activ și productiv între semnatarii Memorandumului de înțelegere și cooperare reciprocă din 19 decembrie 2018 și a organizării în timpul apropiat a unor evenimente/vizite reciproce, cu participarea oficialilor guvernamentali și a echipelor instituțiilor de profil, desfășurarea schimbului de bune practici în domeniul politicilor de reintegrare a țării.
Biroul de reintegrare anunță că vicepremierul Oleg Serebrian a accentuat, în cadrul discuțiilor, existența la Chișinău a deschiderii depline în vederea dezvoltării conlucrării pe diverse aspecte de interes reciproc și a fortificării eforturilor în sincronizare cu partenerii externi relevanți pentru a depăși dificultățile și provocările existente.