Turcii își aleg astăzi președintele. Erdogan, marele favorit după primul tur
Turcii sunt chemați duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, care ar putea duce la prelungirea domniei președintelui Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de două decenii, scrie Reuters.
Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, cu 49,51% din voturi, un scor mai mare decât se aștepta, dar insuficient pentru a câștiga în primul tur, așa cum s-a întâmplat la precedentele două alegeri prezidențiale.
Adversarul său, candidatul susținut de șase partide de opoziție, Kemal Kiliçdaroglu, 74 de ani, a obținut 44,88% din voturi în primul tur.
Recep Tayyip Erdogan a primit, totuși, între cele două tururi, sprijinul celui de-al treilea om în alegerile prezidențiale, naționalistul Sinan Ogan.
Aceste alegeri vor determina nu numai cine va conduce Turcia, membră a NATO, ci și direcția politică și economică a acestei puteri regionale de 85 de milioane de locuitori, în special în relațiile sale cu Rusia, Orientul Mijlociu și Occidentul.
Un sondaj de opinie realizat la 20 și 21 mai îl dădea câștigător pe Recep Tayyip Erdogan cu 52,7% din voturi, față de 47,3% pentru Kemal Kiliçdaroglu.
Votul alegătorilor kurzi, care reprezintă aproximativ o cincime din populație, rămâne incert.
Partidul Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, i-a acordat sprijinul lui Kemal Kiliçdaroglu în primul tur, dar după ce candidatul opoziției a trecut la dreapta pentru a-și asigura voturi naționaliste în turul doi, HDP nu l-a numit în mod explicit și, în schimb, a făcut apel la alegători să îl respingă.
Secțiile de votare se vor deschide la ora locală 08:00 (05:00 GMT) și se vor închide la ora 17:00 (14:00 GMT).