Cultură

S-a deschis o Școală de vară destinată tinerilor pasionați de știință și tehnologii, finanțată de Comisia Europeană

Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice” a început astăzi la Academia de Științe a Moldovei. Evenimentul, destinat tinerilor pasionați de știință și tehnologii, este organizat în premieră cu suportul financiar al Comisiei Europene, în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni. Acesta este implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălți.

noapteacercetatorilor.md
Sursa: noapteacercetatorilor.md

„O oportunitate foarte bună ca să mă dezvolt și să aflu mai multe despre tehnologii. Aș vrea să fiu programator. - În RM sau în străinătate? - Eu cred că în RM, pentru că și aici poți face la fel de bine ca în străinătate”, susține Sandu Vacaru, elev din Drochia.

Studentul medicinist Stanislav Liurca spune că vrea să afle cât mai multe despre ultimele descoperiri științifice.

„Am citit agenda și am observat că sunt foarte multe informații noi și utile care mă vor ajuta în parcursul meu științific.”

„Evenimentul multidisciplinar reprezintă o oportunitate pentru tineri de a cunoaște noi domenii de cercetare, de a afla despre noile descoperiri științifice”, a declarat E.S. Yoichiro Yamada, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.

Eva Kondoroși, membru al Academiei de Științe din Ungaria, consideră că este „extrem de important ca de la o vârstă fragedă să transmitem interesul pentru cercetare”.

„În Ungaria avem multe școli asemănătoare și foarte mulți tineri interesați să participe.”

Știința și dezvoltarea globală a fost tema prelegerii susținute online de laureatul Premiului Nobel, Hiroshi Amano, din Japonia. Vor fi și alte comunicări ale savanților de la noi și din lume.

Ion Tighineanu, președintele AȘM, a declarat că instituția gazdă este interesată de cultivarea cadrelor tinere.

„Vrem să atragem tinerii talentați în cercetare fiindcă de la cele mai înalte tribune ale lumii s-a spus că soluționarea problemelor secolului 21 este așteptată de la cercetătorii științifici. Noi avem nevoie de cadre tinere.”

Tinerii vor vizita laboratoarele de la Universitatea Tehnică, Institutul de Zoologie și Grădina Botanică.

Pentru a face legătura între generații, a aduce știința mai aproape de mediul studențesc, de elevi, ca să cunoască încă din școală despre posibilitățile, despre actualitatea în știință și despre ce se face în laboratoarele de cercetare”*, a spus Tudor Braniște, doctor în științe, organizatorul evenimentului.

Școala de vară va continua până la sfârșitul acestei săptămâni. La final, tinerii vor primi certificate de participare.

facebook.com
Sursa: facebook.com

Citește mai mult