Social

Turismul local ia amploare în Republica Moldova

Pandemia de Covid-19 și apoi războiul din Ucraina i-au reținut pe mulți moldoveni pe meleagurile natale. Din dorința de a călători, oamenii treptat au început să-și descopere țara. Astfel, în ultimul timp, patrimoniul național este valorificat tot mai mult prin atragerea turiștilor locali, iar acest fapt aduce după sine și dezvoltarea localităților rurale, susțin experți în domeniu.

Un grup de oameni a ales să vadă mai multe locuri pitoresti din țară, situate de-a lungul râului Nistru, călătorind cu vaporul.

„Avem niște locuri pitorești în care ar fi bine să venim mult mai des să le vizităm, sunt locuri frumoase și ar trebui să le arătăm lumii întregi. Doar pe Nistru putem trăi această senzație minunată.”;

„Și în Republica Moldova sunt obiective turistice care merită de vizitat pentru că Moldova noastră este fundul Mării Sarmatice și dacă ne uităm la peisajul care ne înconjoară într-adevăr asta face parte din peisajele noastre, din frumusețea țării.”;

„Vreau să spun că țara noastră - Republica Moldova, este cu mult mai frumoasă si cu mult mai fantastică decât alte state, de aceea trebuie să cunoaștem fiecare colțisor de rai de aici.”;

„Cred că pentru prima dată în ultimii 30 de ani m-am odihnit atât de bine și interesant. Mă uimește natura, pădurile verzi așternute ca un covor în jur. E foarte frumos.”;

„Ar fi bine să avem mai des așa posibilități să ne folosim de frumusețea naturii Republicii Moldova, totodată să facem totul ca să înmulțim frumosul. Și este foarte important pe aceste două maluri ale Nistrului să înțeleagă toți că Nistrul ne unește, dar nu ne desparte. Dacă fiecare din noi o să facă câte puțin, țara va ajunge la acel nivel pe care noi cu toții ni-l dorim.”

Mihail Antonovici conduce această navă de peste 30 de ani. El spune că în pofida multiplelor invitații de angajare în străinătate a ales să rămână acasă. Cel mai greu i-a fost să muncească în perioada de pandemie.

„Mergeam, dar cu mai puțină lume, aveam voie pana la 50 de procente, dar în pandemie două luni nu am lucrat. E greu de lucrat, dacă înainte mergeam până la Soroca, la Cosăuți, acum doar până la Camenca putem să mergem. Nivelul apei e bun, dar se înnămolește Nistrul. Lucrăm cu firme de turism”, menționează Mihail Antonovici.

Specialiștii susțin că în ultimul timp a crescut numărul turiștilor locali, dar și al străinilor care aleg să viziteze locurile pitorești din Republica Moldova.

„Turiștii locali au început să călătorească mai ales de vineri seara, după serviciu, și până duminică. Majoritatea își iau în primul rând cazare și o masă bună pentru că bucătăria moldovenească face parte din cele 20 de bucătării renumite ale Europei. Un bazin, o pensiune care se află pe malul unui râu sunt cu mult mai solicitate. Anul trecut când s-a început războiul atunci toate pensiunile erau pline, foarte mulți moldoveni. O bună parte dintre ei și-au descoperit țara”, spune președintele Asociației Ghizilor, Irina Popa-Ladaniuc.

Datele oficiale arată că, în anul 2022, circa 200 de mii de moldoveni au ales să-și petreacă vacanțele în țară. Totodată, Republica Moldova a fost vizitată de peste 160 de mii de turiști străini.

Citește mai mult