În perioada 18-19 august, la Chișinău se vor desfășura Zilele Diasporei
Pe 18 august, începând cu ora 09:00, la Palatul Republicii va avea loc cea de-a 10-a ediție a „Congresului Diasporei”, care va oferi conaționalilor oportunitatea de a interacționa cu autoritățile publice, dar și de a cunoaște serviciile și programele guvernamentale.
A doua zi, pe 19 august, începând cu ora 09:00, antreprenorii sunt așteptați la Digital Park pentru a participa la „Diaspora Business Forum”, unde vor descoperi tendințele economice și oportunitățile investiționale din Republica Moldova.
Zilele Diasporei se vor încheia cu o reprezentație teatrală în incinta Gării Feroviare, acolo unde, pe 19 august, la ora 18.30, actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” vor juca o piesă de teatru cu tema migrației.