Victor Parlicov: În urma auditului, compania Moldovagaz ar avea temei pentru a înainta anumite pretenții financiare concernului Gazprom
Moldovagaz ar putea plăti 8,6 milioane de dolari către Gazprom din datoria pe care o are față de concernul rus. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că această sumă nu se va reflecta în facturile consumatorilor finali, întrucât de acești bani dispune Moldovagaz. Premierul Dorin Recean, însă, a declarat în cadrul ședinței de Guvern că țara noastră nu are de gând să plătească datoriile inexistente cerute de Gazprom.
Victor Parlicov a precizat că datoria față de Gazprom la sfârșitul lunii martie 2022, potrivit auditului, a constituit 709 milioane de dolari. Totuși, o bună parte a acesteia nu a fost confirmată cu documente sau este neexecutabilă.
„Auditorii au solicitat documente confirmative pentru tot stocul de datorii. Iată din 709, pentru 276 nu au fost prezentate documente confirmative nici la Moldovagaz, nici de la Gazprom. Încă 400 de milioane sunt neexecutabile, mai simplu, expirate. Suma aceasta de 400 de milioane de dolari nu a fost reconfirmată de Gazprom în procedura necesară”, spune ministrul Energiei.
Mai mult de atât, Moldovagaz ar avea temei, susține Parlicov, de a înainta anumite pretenții financiare concernului rus.
„Auditul menționează expres câteva elemente: modalitatea de repartizare a veniturilor din tranzitul de gaze pe teritoriul Republicii Moldova, unde auditorii statuează că există temei de a înainta o pretenție de circa 160 de milioane de dolari și doi, este vorba de neexecutarea de către Gazprom în toamna anului trecut, iarna anul acesta, a obligațiilor sale cu privire la volumele de gaze livrate”, a menționat ministrul Energiei.
În debutul ședinței Cabinetului de miniștri, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că țara noastră nu intenționează să plătească datorii inexistente.
„Republica Moldova nu are de gând să plătească datorii inexistente și cetățenii Republicii Moldova, evident, nu trebuie să plătească facturile corespunzător”, a subliniat șeful Guvernului.
Iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul emisiunii În Context de la Moldova 1 că țara noastră mereu a achitat factura, iar problema este că unii au încercat să facă bani pe seama noastră inventând datorii.
„Noi ne-am onorat factura pentru ceea ce am consumat. Nu vom recunoaște ceea ce nu am consumat. Vom prezenta toate argumentele în instanțele internaționale. Noi ne-am pregătit foarte bine în situația în care ajungem într-un litigiu internațional să punem pe masă argumente, nu emoții, doar argumente bazate pe documente”, a subliniat Igor Grosu în cadrul emisiunii „În contect” de la Moldova 1.
Victor Parlicov a subliniat că admite ca Gazprom și Moldovagaz, care în esență este companie fiică a concernului rus prin deținerea a circa 63 la sută din capital, să nu aprobe raportul de audit. În acest caz, susține ministrul Energiei, s-ar putea ajunge și la Curtea de Arbitraj. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a scris pe rețelele de socializare că, deocamdată, nu se poate pronunța asupra raportului auditului și că o decizie urmează să fie luată de către Consiliul de administrare a companiei.