Internațional

Putin riscă o nouă inculpare. CPI ar putea acuza Rusia de crime de război, pe motiv că a provocat în mod deliberat foamete în Ucraina

Avocații specializați în drepturile omului care colaborează cu procurorul general al Ucrainei pregătesc un dosar pentru crime de război pe care îl vor înainta Curții Penale Internaționale (CPI) în care acuză Rusia că a provocat în mod deliberat foamete în timpul conflictului care durează deja de 19 luni, relatează The Guardian.

Scopul este de a documenta cazurile în care invadatorii ruși au folosit înfometarea ca armă de război, furnizând dovezi pentru ca CPI să lanseze prima urmărire penală de acest gen care l-ar putea pune sub acuzare din nou pe președintele rus, Vladimir Putin.

Yousuf Khan, avocat senior la firma de avocatură Global Rights Compliance (GRC), a explicat că "transformarea hranei în armă a avut loc în trei faze", începând cu invazia inițială, când orașele ucrainene au fost asediate și aprovizionarea cu alimente a fost întreruptă.

Printre incidentele documentate se numără cel în care 20 de civili au fost uciși la Cernigov, în dimineața zilei de 16 martie 2022, când bombe cu fragmentare rusești au explodat în fața unui supermarket din oraș, unde ucrainenii stăteau la coadă pentru pâine și alimente. Anchetatorii se concentrează, de asemenea, asupra asediului de la Mariupol, a adăugat Khan. Aprovizionarea cu alimente a fost întreruptă în oraș și coridoarele de ajutor umanitar au fost blocate sau bombardate, ceea ce a făcut foarte dificilă sau imposibilă fuga civililor disperați și înfometați.

Cea de-a doua fază include distrugerea rezervelor de alimente și apă, precum și a surselor de energie pe teritoriul Ucrainei în timpul luptelor, pe care avocatul le-a descris ca fiind "obiecte indispensabile pentru supraviețuirea populației civile".

Astfel de atacuri, a susținut Khan, nu au fost "crime de rezultat, ci crime de intenție", deoarece "dacă elimini obiectele de care civilii au nevoie, cum ar fi infrastructura energetică în toiul iernii, există o previzibilitate a acțiunilor tale". Orașe precum Nikolaev din sudul țării au rămas fără apă potabilă încă de la începutul conflictului, după ce forțele rusești au capturat stația de pompare care o furniza. Locuitorii rămași au fost forțați să se bazeze pe apa adusă zilnic cu mașina pentru a se asigura că au ce bea și se pot spăla.

Al treilea element este reprezentat de încercările Rusiei de a împiedica sau restricționa exporturile de alimente ucrainene. "Apoi, am văzut cum Rusia a atacat instalațiile de cereale de pe Dunăre și s-a angajat în impunerea unei poziții de forță la Marea Neagră", a spus Khan, citând rapoarte ale oficialilor ucraineni potrivit cărora 270.000 de tone de produse alimentare au fost distruse între sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august.

GRC colaborează cu procurorii ucraineni până la sfârșitul anului viitor pentru a întocmi dosarul. Intenția este de a depune plângerea în temeiul articolului 15 din Statutul de la Roma, care permite terților să trimită procurorului CPI informații despre presupuse crime de război. Procurorul, cu sediul la Haga, va fi cel care va decide dacă va continua sau nu. O parte din efortul avocaților va consta în identificarea autorilor, urmând să se stabilească inclusiv dacă se va solicita punerea sub acuzare a lui Putin, așa cum s-a întâmplat în martie, când CPI a emis un mandat de arestare pe numele președintelui pentru că a supervizat "deportarea ilegală" a copiilor ucraineni în Rusia din teritoriile ocupate în timpul războiului.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult