Cultură

În perioada 4 - 29 octombrie, la Chișinău, se desfășoară Festivalul Internațional de teatru FESTIS

„Gândește liber” este genericul celei de-a 6-a ediții a Festivalului Internațional de teatru FESTIS, care are loc la Chișinău în perioada 4 - 29 octombrie. Evenimentul, organizat de Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” cu sprijinul financiar al Primăriei capitalei, va reuni la Chișinău teatre din România, Republica Moldova și Georgia.

facebook/ TNSILC
Sursa: facebook/ TNSILC

Existența zbuciumată, nonconformistă, plină de umor, dar și de suferință a personajului principal Hedwig, transpusă pe acorduri de rock, a fost revelația spectatorilor la primul spectacol din festival prezentat de Teatrul „Stela Popescu” din București.

Eveniment binevenit, pod de teatru, de noi abordări și transpuneri scenice, astfel apreciază spectatorii festivalul teatral.

„Îmi pare foarte bine că avem festivaluri mai multe și sper să ne culturalizăm cu toții, să privim spectacole curioase, interesante”, a spus Dana Strungaru, regizoare.

„Am avut ocazia anul trecut să vin la unele spectacole, dar anul acesta mi-am propus să vin la toate pentru îmbogățirea noastră personală, culturală”, a specificat Maria Ivanov, critic de teatru.

„Eu vin întotdeauna, în plus că am avut colaborări, am făcut scenarii pentru „Satiricu”, spectacolul „100 de minute de Libertate”. Mă bucur de fiecare dată să văd lume frumoasă, foarte multă lume românească și, cel mai important, spectacole de calitate”, menționează istoricul Octavian Țîcu.

Festivalul își propune să încurajeze căutările de creație ale oamenilor de teatru.

facebook/ TNSILC
Sursa: facebook/ TNSILC

„Sunt 12 trupe de teatru din România, este o trupă de teatru din Georgia, 5 trupe de teatru din Republica Moldova, cu spectacole diferite ca stil, formă, conținut, foarte important genericul „Gândește liber”, un slogan de care are nevoie astăzi societatea modernă”, afirmă Alexandru Grecu, președintele FESTIS, director general al Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.

„Sunt diferite paliere ale vieții teatrale și e frumos să fie cât mai multă prezență românească culturală, salutăm acest proiect”, a declarat Monica Babuc, directorul Institutului Cultural Român „M. Eminescu”.

„Vrem să contribuim și noi cu fondurile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova la acest schimb de actori, adică actorii din România vin și joacă în Republica Moldova și cei din Republica Moldova vin și joaca în România, este o experiență”, relevă Nicolae Ivășchescu, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Maratonul teatral vine cu mai multe surprize: ateliere de creație, expoziții, lansări de carte. Cunoscutul dramaturg român Mircea M. Ionescu va prezenta volumul „Nici pentru un milion de dolari”.

„Această carte a fost inițial un bestseller de memorialistică, am ținut să fac din acest bestseller o piesă de teatru. Este o fereastră spre exilul românesc”, explică Mircea M. Ionescu.

Până pe 29 octombrie, festivalul va fi și un spațiu al dialogului cu importanți cronicari, critici de teatru, regizori și dramaturgi de la noi și de peste hotare.

facebook/ TNSILC
Sursa: facebook/ TNSILC

Citește mai mult