Social

Cancerul la sân: În Republica Moldova vor fi deschise patru noi centre de depistare precoce a maladiei

Pe parcursul anului trecut, 1307 paciente au fost diagnosticate cu cancer la sân, iar 471 de persoane au fost răpuse de maladie. Cancerul mamar rămâne cauza principală de deces printre femei. Depistat de cele mai multe ori târziu, lupta împotriva cancerului devine una pe viață și pe moarte. Specialiștii îndeamnă femeile lunar să își autoexamineze sânii, pentru că astfel, ar putea depista precoce maladia, iar în acest caz rata de supraviețuire este de 99 la sută. În această lună, care este dedicată prevenirii cancerului mamar, autoritățile vor deschide patru centre medicale în localități cheie ale țării, pentru investigații specializate mai accesibile.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Femeia din imagini, care ne-a cerut să nu-i divulgăm identitatea, are 43 de ani și a fost diagnosticată cu cancer la sân. Pacienta spune că acum aproape 4 ani, a observat un nodul ciudat sub braț și s-a adresat medicilor, care nu au găsit nimic suspect în acea umflătura. În vara acestui an, la un nou control, femeia a primit un diagnostic năucitor - cancer la sân, care se dezvoltase recent. În acel moment, spune pacienta, a căzut cerul peste ea.

„Când mi s-a spus la Centrul de Diagnostic că trebuie să te adresezi că se dezvoltă, atunci s-a întors totul. A fost și pentru mine cum ar fi o surpriză că din familie nu a avut nimeni cancer la noi.”

Chiar dacă noutatea dură a debusolat-o, noi am găsit o femeie plină de viață. Acum câteva zile, ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale la institutul oncologic și speră că în curând va pleca acasă.

„Am prins curajul și cu speranță că știm că în prezent medicina este foarte bună și specialiștii sunt buni. Zic uite, cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să mergem, să învingem. Ce să facem dacă ne este dat asta?! Trebuie să fim pozitivi”, spune femeia.

Pacienta a venit cu un îndemn către femei ca acestea să meargă periodic la medic, iar în cazul diagnostic dur, să nu se lase bătute.

„Orice boală este sperietoare, dar dacă ne adresăm la timp, se tratează.”

Medicii susțin că apariția cancerului la sân depinde de mai mulți factori biologici, condiționați de stilul de viață. Factorii biologici țin de genetică, vârstă, dar și de istoricul menstrual și reproductiv. Factorii fizici sunt: alimentația nesănătoasă, fumatul, abuzul de alcool, expunerea la soare în orele de vârf, precum și obezitatea. Cel mai frecvent simptom al cancerului de sân este apariția unui nodul sau a unei zone de țesut îngroșat, nedureroase, la nivelul sânului. Pentru o depistare precoce, specialiștii recomandă femeilor să își verifice cu regularitate sânii.

„Nu trebuie să apară un simptom clinic ca să se adreseze la medic. În general, orice femeie trebuie să își autoexamineze lunar glandele mamare. S-a constatat că 90 la sută din patologie, femeia le depistează prin autocontrolul glandelor mamare”, subliniază medicul mamolog Larisa Sofroni.

În prezent, femeile din toată țara sunt nevoite să vină la Institutul Oncologic pentru a face investigații desfășurate pentru cancerul la sân. În curând, însă, situația se va schimba, spune Larisa Sofroni.

„O să fie deschidere oficială a patru centre de depistare precoce în Republica Moldova, pentru prima dată în țara noastră. O să fie deschis centru în orașul Bălți, în orașul Ungheni, în Centrul de diagnostic Republican și Căușeni. O să activeze specialiști pregătiți în domeniul investigației a cancerului mamar”, menționează medicul.

În Republica Moldova, anul trecut la evidența medicală se aflau 11488 de persoane cu cancer de sân. Potrivit OMS, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din întreaga lume, luând viețile a sute de mii de femei în fiecare an și afectând, în mod disproporționat, persoanele din țările cu venituri mici și medii. Astfel, rata de supraviețuire a cancerului de sân la 5 ani în țările cu venituri mari depășește 90%, comparativ cu 66% în India și 40% în Africa de Sud.

Citește mai mult