Republica Moldova și Cehia își consolidează parteneratul. Maia Sandu, la Praga: „Republica Cehă ne-a susținut în momente dificile”
Republica Moldova are sprijinul necondiționat al Cehiei în calea sa de integrare europeană. Mesaje de încurajare au fost adresate de către președintele Cehiei, Petr Pavel, în cadrul vizitei de stat a președintei Maia Sandu la Praga, transmite de la Praga corespondenta Companiei „Teleradio-Moldova”, Carolina Străjescu.
Șefa statului a fost primită cu onoruri militare la Castelul din Praga, un monument istoric, care este și reședința președintelui ceh. Petr Pavel a menționat că, prin invitația Maiei Sandu la Praga, Cehia recunoaște stabilitatea Republicii Moldova, orientarea ei spre Vest, mai ales într-o situație destul de gravă, când într-una din țările vecine are loc războiul agresiv al Rusiei. Republica Moldova este într-o situație foarte grea pentru că este ținta Federației Ruse, a menționat președintele ceh.
De asemenea, Petr Pavel și-a exprimat convingerea că Republica Moldova va deveni membră cu drepturi depline a UE până în 2030. Președintele Cehiei a dat asigurări că țara sa va împărtăși toate experiențele ei în procesul de integrare europeană, astfel ca Republica Moldova să nu întâmpine aceleași dificultăți pe care le-a avut Cehia.
„Republica Moldova este încă din anul 2005 o țară prioritară pentru noi. În ultimii zece ani, au fost realizate zeci de proiecte de la cele de ajutor umanitar până la dezvoltarea diverselor sectoare ale economiei, în domeniul securității energetice, să nu mai fie dependentă de Rusia, industrie, agricultură, dar și apărare – modernizarea frontierelor și forțelor de apărare ale Republicii Moldova”, a spus Petr Pavel, în cadrul conferinței de presă susținută după întrevederea bilaterală.
La rândul său, Maia Sandu a menționat că Republica Moldova și Republica Cehă au un parteneriat solid, pe care cei doi șefi de stat își doresc să-l dezvolte. Potrivit Maiei Sandu, în cadrul discuției cu președintele ceh a fost acordată o atenție deosebită cooperării economice, care se află în ascensiune.
„Comerțul bilateral între țările noastre este în creștere. Exporturile noastre către Republica Cehă sunt în creștere. Mă bucură mult faptul că vinurile noastre, cu care ne mândrim, sunt apreciate și aici. Printre țările UE, sunteți a treia cea mai mare piață de desfacere pentru vinurile moldovenești”, a spus Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu i-a transmis președintelui Pavel recunoștința pentru sprijinul primit din partea Președinției cehe a Consiliului UE, după ce Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată.
„Republica Cehă ne-a susținut în momente dificile. Ați oferit asistență când ne-am confruntat cu criza umanitară la începutul invaziei rusești în Ucraina. De asemenea, ați oferit fonduri care ne-au permis să-i protejăm pe cei vulnerabili de prețurile mari la energie”, a spus Maia Sandu.
Președinta a menționat și alte domenii de sprijin oferite de Cehia, precum construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și echiparea spitalelor, sprijinul pentru agricultori.
Cei doi președinți au discutat și despre situația din Ucraina, impactul pe care îl are asupra întregului continent european războiul brutal declanșat de Rusia. Maia Sandu și Petr Pavel au declarat că sprijinul lumii libere acordat Ucrainei trebuie să continue, iar Rusia - să răspundă pentru crimele comise.
Republica Moldova a ales calea democrației și libertății. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu la cea de-a 27-a ediție a conferinței Forum 2000 din Cehia. Totodată, șefa statului a cerut participanților la Forum să sprijine cursul european al țării noastre și a remarcat că atât moldovenii, cât și cetățenii din țara gazdă sunt de partea păcii și securității.
Luni, 16 octombrie, președinta Maia Sandu și-a început vizita oficială în Republica Cehă.
Cehia este unul dintre cei mai mari furnizori de cooperare pentru dezvoltare în Republica Moldova, în ultimul deceniu fiind implementate zeci de proiecte în domeniile dezvoltării durabile, dezvoltării rurale, serviciilor sociale și administrației publice.