INTERVIU // Veronica Teleucă: Violența este o problemă de sănătate publică
Doar 11 la sută dintre cazurile de violență din țara noastră sunt raportate și ajung în vizorul oamenilor legii sau al organizațiilor care oferă sprijin. Realitatea este însă mult mai dură deoarece rușinea sau stigmatizarea forțează victimele să sufere în tăcere.
Despre consecințele acestui fenomen, dar și cum ar putea fi minimalizate riscurile pentru femeile și fetele aflate în situații de risc a vorbit coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență", Veronica Teleucă, în cadrul unui interviu oferit pentru Moldova 1. Găsiți mai jos textul dialogului.
Leanca Lașco-Rață: M-am uitat peste cifrele în ceea ce privește femicidul și violența împotriva femeilor și statisticile mi-au părut destul de îngrijorătoare. Doar anul trecut, aproape 40 de femei și-au pierdut viața în urma violențelor pe care le-au suferit. Vreau să vă întreb cum evoluează acest fenomen în Republica Moldova?
Veronica Teleucă: În general, cifrele sunt constante, pentru că nu avem o diminuare. Dimpotrivă, s-ar părea că sunt mai multe cazuri raportate. Și asta probabil este și un lucru bun, pentru că înseamnă că femeile, fetele prind la curaj și încep să raporteze cazurile de violență. Dar și comunitatea este mai sensibilă, deoarece am văzut că, de exemplu, cazurile de hărțuire sexuală sau cazurile de hărțuire în stradă au fost imediat mediatizate de către bloggeri, iar reacția comunității a fost una de a condamna. Atunci când în spațiul public vocile victimelor sunt mai auzite, fetele și femeile care trec prin violență raportează mai ușor aceste cazuri.
În același timp, avem o rată de raportare sub 11 procente, și cred că cifrele sunt departe de a reflecta realitatea. Avem mult mai multe femei care trec prin violență, prin diferite forme de violență. Când spunem violență, în primul rând, avem imaginea unei violențe fizice. Dacă am privi cât de multă violență psihologică, economică, violență sexuală, diferite forme de discriminare este, am vedea că aceste cifre sunt mult mai mari.
Leanca Lașco-Rață: Variază aceste cifre în funcție de mediu, vorbesc aici despre diferența sat-oraș, nivelul de educație, mediul din care sunt aceste fete și în ce valori sunt educate?
Veronica Teleucă: Da, pentru că în mediul urban și fetele care sunt mai avantajate din punct de vedere al serviciilor accesibile sau accesul la informație sunt mai sigure atunci când vorbesc despre violență sau reclamă un caz de discriminare.
În același timp, nu este garantat că dacă ești dintr-o familie bună, așa cum este la noi percepută o familie bună, dacă ți se întâmplă un caz de violență sau de discriminare, atunci foarte ușor vei merge undeva să raportezi. Fie că mergi la poliție, fie că povestești oamenilor apropiați, pentru că, de obicei, în așa-zisele familii bune presiunea socială este mai mare, și presiunea familiei este mai mare, și rușinea pe care o simte o fată sau o femeie este mai mare.
Cu adevărat, le este mai greu femeilor din grupurile care sunt tradițional marginalizate sau din grupurile vulnerabile. De exemplu, fetele și femeile din familii sărace. Evident că aceste femei, pentru că sunt în condiții de vulnerabilitate sau sunt marginalizate tradițional de societate și de sistem, sigur că vor merge mai greu la instituțiile statului sau la organizațiile care au rolul de a le ajuta.
Leanca Lașco-Rață: M-am uitat peste panelurile de discuții din aceste două zile de conferință și unul mi-a părut suficient de important, care în mare parte se focusează pe discriminarea la care sunt supuse femeile. Se mai crede în Republica Moldova că bărbatul este cel care trebuie să aducă bani în casă, iar femeia trebuie să stea la cratiță?
Veronica Teleucă: Eu cred că da. Noi avem o societate misogină în continuare și nu trebuie să mergem departe. Urmăriți comentariile care au fost făcute la cazurile de hărțuire a fetelor de către anumiți bloggeri. Care au fost acestea? Comentau că (n.r. - victima) „singură a căutat-o”, „Păi cum arată?” sau „Fetele cuminți stau acasă!” ori „Trebuia să refuze”. Deci, paradoxal, de fiecare dată, se inversează, se pune toată vinovăția și toată rușinea pe umerii fetelor și femeilor.
Leanca Lașco-Rață: Știm că violența, în general, are consecințe în multe domenii, multidimensional. De exemplu, la nivel economic, ce consecințe sunt atunci când femeile sunt discriminate, când sunt victime ale violențelor și când nu pot să-și manifeste liber ceea ce doresc să facă, de exemplu, sau ceea ce cred?
Veronica Teleucă: Violența este o problemă de sănătate publică, în primul rând. Pentru că atunci când o femeie este umilită, bătută, discriminată, hărțuită, există niște consecințe psihologice și fizice pentru ea. Dacă vorbim de violența fizică, evident că o femeie care va fi cu piciorul, cu mâna fracturată, sau cu ochii vineți, așa cum de multe ori se întâmplă, nu va putea lucra, nu va fi emoțional stabilă. Va avea costuri medicale, costuri legale. Nu va putea îngriji de copiii ei în deplină măsură. Toate aceste costuri, probabil, este destul de greu să le cuantifici. Traumele pe care le duci pe parcursul vieții fiind copil martor și victimă la violență, fată hărțuită sexual, femeie bătută și umilită, și tot așa. Toate aceste costuri psihologice sunt foarte greu de calculat, dar le duci toată viața. Îți ia mult mult să treci peste toate acestea, să-ți construiești o viață normală, să-ți ierți abuzatorul sau abuzatorii. Deci, sunt costuri vizibile pe care le putem calcula, le putem arăta în cercetări și în statistici, și sunt costuri invizibile.
Leanca Lașco-Rață: În ce măsură, avem o reacție de răspuns la aceste cazuri? Spuneați mai devreme de acea blamare publică a cazurilor care au ieșit la iveală, dar de multe ori aceste cazuri sunt păstrate în tăcere. Au capacitățile necesare organizațiile non-guvernamentale, dar și autoritățile? Am văzut recent că a fost creat Centrul de Justiție Familială, care vine să acorde sprijin într-o oarecare măsură victimelor. Aceasta este o reacție de răspuns?
Veronica Teleucă: Au fost create mai multe servicii pe parcursul timpului. Eu cred că noi mai avem deficiențe la partea de răspuns. Atât ca organizație, cât și ca mass-media și autorități, și comunitate. Pentru că, dacă ar fi un răspuns bun, noi nu am fi aici.
Leanca Lașco-Rață: Sper să avem cât mai puține cazuri și să reușim împreună, poate, să combatem acest fenomen. Vă mulțumesc tare mult pentru că ați fost de acord să ne acordați acest interviu.
