Ilan Șor a revenit în Israel. Autoritățile competente de la Chișinău și de la Tel Aviv spun că nu cunosc unde s-a aflat el timp de câteva zile
Ilan Șor a revenit în Israel după ce acum patru zile a plecat cu un avion privat într-o direcție necunoscută de autoritățile de la Chișinău și nici de cele israeliene. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către șeful Centrului de cooperare polițienească internațională, din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Viorel Țentiu. Potrivit autorităților de la Tel Aviv, Ilan Șor a revenit, joi, 9 noiembrie, în Israel însă nici până acum nu este cunoscută țara unde a plecat.
„La data de nouă, 21:34 Șor a revenit în Israel însă autoritățile din Israel nu au comunicat de unde a venit Șor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv. Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaște unde a plecat și respectiv de unde a venit”, a menționat șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Țentiu.
Amintim că în luna august 2023 avocații lui Ilan Șor, au depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene cereri de anulare a sancțiunilor impuse clienților lor. Până acum, autoritățile de la Chișinău au solicitat statului Israel de mai multe ori extrădarea lui Șor, însă fără succes, el deținând cetățenia acestei țări. Ilan Șor, care a fugit din Republica Moldova în iunie 2019 a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis.