Social

Centrul de găzduire municipal, singurul loc de salvare a persoanelor fără adăpost în condiții de iarnă

Odată cu răcirea vremii, Centrul municipal pentru persoanele fără adăpost din Chișinău a devenit suprasolicitat. Cei care își duc traiul pe străzile Chișinăului, printre ruine sau care sunt într-o situație dificilă și nu au pe nimeni care să-i ajute au luat cu asalt Centrul de găzduire. Astăzi, acolo am găsit 68 de persoane, care au venit să se încălzească, să se spele, să bea un ceai și să mănânce ceva cald.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

Anatolie Romanciuc are 73 de ani, iar 12 ani a stat după gratii. Odată ajuns în libertate, a rămas și fără casă, dar și fără soție, care a decedat. De câteva luni, trăiește la acest centru, iar pe viitor dorește să se angajeze întrucât pensia de 1300 de lei nu-i ajunge.

„M-au eliberat și am ieșit și nu am găsit nici casă, nimic. Femeia mea a murit și eu când am venit mi-au spus ba că e vândută, ba nu știu... M-am uitat la tot ce mi-au arătat și am rămas pe drumuri. Am să mă strădui măcar un paznic”, spune Anatolie Romanciuc, beneficiar al centrului.

Iar Angela Gluțcova a ajuns aici acum o săptămână, după ce a fost bătută de către iubit. Acum așteaptă să se restabilească și urmează să-și găsească un loc de muncă.

„Stau aici că nu am unde trăi. Aici ne-au promis că ne fac documentele, o să ne găsim de lucru și deja, câte oleacă, când o să primim salariu”, își relatează istoria vieții Angela Gluțcova, beneficiară a centrului.

Andrei Babici este din raionul Florești, a fost militar și a rămas și el fără casă după ce a divorțat de soție. Are doi copii, însă acum a rămas singur.

„Am fost despărțit și soția mea, cât eu am fost în Afganistan, a vândut apartamentul, s-a căsătorit. Copiii sunt duși, băiatul în Franța, fata în Italia. Am să mă duc la casa de bătrâni”, povestește Andrei Babici, beneficiar al centrului.

Timp de două zile, de când s-a răcit vremea, au venit peste 20 de persoane. Oamenii fără adăpost beneficiază de hrană caldă de trei ori pe zi, precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă.

„Toate drepturile sunt restabilite odată ce trec pe teritoriu. Înainte de aceste două zile de a ninge, de a da înghețul, au venit mai multe persoane. Vin pe diferite căi, vin singuri, îi aduce poliția, îi aduce ambulanța, direcțiile asistență socială din teritoriu”, menționează directorul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, Veaceslav Macovei.

Anual, prin intermediul acestui Centru, sunt asistați circa 500 de beneficiari, dintre care 30 la sută sunt integrați social. Bugetul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil pentru anul 2023 este de peste șapte milioane de lei, bani alocați de Primăria Municipiului Chișinău.

Citește mai mult