Klaus Iohannis, la summitul COP28: „România își propune să devină un lider regional în operațiunile și implementarea energiei nucleare”
România consideră energia nucleară drept o sursă stabilă de electricitate și își propune să devină un lider regional în operațiunile și implementarea acesteia, a declarat liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, la summitul COP28 din Dubai.
„Efectele negative ale schimbărilor climatice nu pot fi negate, trebuie să accelerăm acțiunile noastre de atenuare a schimbărilor climatice și în general să decarbonizăm rapid sistemele energetice. Acesta este motivul pentru care sunt încântat să fiu prezent la eveniment alături de lideri guvernamentali și din industrie care-și propun să livreze în raport cu obiectivul de zero emisii nete la nivelul global în anul 2050, inclusiv prin utilizarea energiei nucleare. În ceea ce privește România, strategiile noastre privind schimbările climatice și energia prevăd un mix energic bazat pe sursele generabile și energie nucleară pentru un stat bazat pe zero emisii”, a menționat Klaus Iohannis la COP28 din Dubai.
El a subliniat că facilitățile energetice nucleare funcționează în România de aproape trei decenii la standarde înalte de productivitate și siguranță, afirmând că acest fapt reprezintă o experiență națională consistentă în acest domeniu.
„În același timp, trebuie să facem mai mult - la nivel național și globaL”, a adăugat președintele Iohannis.
Șeful statului a precizat că analizele Agenției pentru Energie Nucleară a OCDE arată că, la nivel global, capacitatea instalată de energie nucleară trebuie să se tripleze până în 2050 pentru ca lumea să ajungă la zero emisii nete globale până atunci.
Președintele Iohannis a spus că schimbările climatice reprezintă o provocare globală și necesită o acțiune la acest nivel. "Numai prin acțiune coordonată și ambiție sporită le putem aborda în mod eficient", a afirmat șeful statului, conform Agerpres.
Președintele Klaus Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care desfășoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Precizăm că în Emiratele Arabe Unite, se desfășoară cea de-a 28-a Conferință a Statelor care fac parte din Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice. La COP 28 va fi prezentat Primul Bilanț Global, un inventar al acțiunilor de atenuare a schimbărilor climatice, analizat din perspectiva evoluției în timp, dar și a eficienței acțiunilor implementate de statele lumii până în prezent.