Politic

Prima reacție a Ancăi Dragu, după ce a fost propusă în funcția de guvernator al BNM: E o onoare să contribui la parcursul european al R. Moldova

Fosta ministră a Finanțelor Publice a României, Anca Dragu, a venit cu o reacție după ce a fost propusă la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Senatoarea României a precizat că este o onoare pentru ea să contribuie la parcursul european al Republicii Moldova.

„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii. Nu va fi un drum ușor, dar cu răbdare, determinare și pricepere vom putea duce la bun sfârșit proiectul european”, a menționat Anca Dragu, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Candidatura ei urmează să fie votată în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 22 decembrie.

Potrivit presei române, Anca Dragu a depus deja jurământul ca cetățean al Republicii Moldova. Contactată de moldova1.md, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas a confirmat că Anca Dragu deține cetățenia țării noastre. Totodată, Vlas a spus că nu cunoaște când a avut loc ceremonia de depunere a jurământului.

Anca Dragu are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar și în politici publice și aderare la UE. Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României.

Amintim că joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost revocat din funcție. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Parlamentului, cu votul a 81 de deputați. Deputații PAS s-au arătat nemulțumiți de faptul că Armașu nu i-a suspendat pe angajații BNM care sunt învinuiți în dosarul „Frauda Bancară”. La rândul său, Octavian Armașu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda activitatea persoanelor respective.

Citește mai mult