Politic

Stela Leucă: Continuăm să depunem eforturi pentru implementarea elementelor rămase din cele 3 recomandări – justiție, prevenirea și combaterea corupției și de-oligarhizare

Republica Moldova continuă să depună eforturi pentru implementarea elementelor rămase din cele 3 recomandări – justiție, prevenirea și combaterea corupției și de-oligarhizare. Despre aceasta a declarat secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Stela Leucă, în cadrul unui briefing susținut vineri, cu participarea reprezentanților misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, acreditate în Republica Moldova.

MAEIE
Sursa: MAEIE

„Sperăm că progresul înregistrat va permite Comisiei Europene și statelor membre ale UE să dea o evaluare pozitivă țării noastre la Consiliul UE pentru Afaceri Generale din 18 – 19 martie 2024, deschizând calea pentru lansarea oficială a negocierilor de aderare prin organizarea unei conferințe interguvernamentale RM – UE”, a menționat Stela Leucă.

La rândul său, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a salutat decizia de lansare a negocierilor de aderare cu Republica Moldova, subliniind importanța asigurării că reformele implementate de autoritățile moldovene corespund standardelor Uniunii Europene.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult