Lansare de carte în amintirea lui Grigore Vieru la biblioteca „Basarabia” din Soroca
O nouă carte in memoriam Grigore Vieru a fost lansată la Biblioteca „Basarabia” din municipiul Soroca. Lucrarea, proaspăt ieșită de sub tipar, este semnată de preotul Mihai Milea, din Buzău, cunoscut sub pseudonimul literar Sava Bogasiu.
Scris în doar trei săptămâni, „Manualul de viață al poetului Grigore Vieru”, este denumirea noii ediții, cu miros proaspăt încă de tipar, care a trecut Prutul. Mihai Milea și-a dorit să o lanseze aici, în Basarabia de acasă, cum spune el. Aici, unde l-a întâlnit pentru prima dată pe marele poet. Atunci, părintele a trecut Prutul pentru prima data în 1997, cu donații de carte românească pentru bibliotecile din raionul Soroca.
„Este o carte care cuprinde zece lecții de viață pe care fiecare din noi o cunoaștem și pe care trebuie să o practicăm, e vorba de primă lecție, Credința în Dumnezeu. Grigore Vieru a fost un om foarte credincios, a doua este iubirea de mamă, toți avem o mamă și Grigore Vieru a prețuit-o foarte mult și mama a transformato în Patrie și după aceea în limba română și în drapelul țării noastre”, a declarat Mihai Milea, paroh, scriitor.
Sala bibliotecii „Basarabia” a fost arhiplină. La eveniment au venit toți cei care de ani buni l-au îndrăgit pe părintele profesor Mihai Milea.
„ De astă dată ne-a adus la altarul metaforei. Atât timp cât îl avem pe părintele Milea și cei care îl însoțesc, mai rămânem să fim așa cum ne-a dorit Grigore Vieru, copii acestui neam adunat în jurul mesei rotunde”; „Sunt niște lecții de viață pentru tineret, toate inspirate din poezia lui Grigore Vieru și sunt foarte bucuroasă pentru că probabil acolo în ceruri se bucură că nu l-am uitat și poezia lui cu timpul va deveni o necesitate sufletească”; „Această carte se citește cu sufletul la gură, este o carte dedicată marelui Grigore Vieru, cel care vine să pună semințe de omenie, de cumsecădenie, de mângâiere în sufletele celor care se apropie de poezia lui Vieru, ni l-a adus drept manual de viață, să ne fie de învățătură”, au spus cititorii.
Este a treia carte a preotului și scriitorului Mihai Milea dedicată marelui poet Grigore Vieru. Ediția are un tiraj de o mie de exemplare și va ajunge în toate bibliotecile din țară.