Miniștrii de Externe din G7 au ținut un minut de reculegere pentru a-l omagia pe Alexei Navalnîi
Miniștrii de Externe ai țărilor membre ale G7 au păstrat un minut de reculegere sâmbătă, la începutul întâlnirii lor de la Munchen, pentru a-i aduce un omagiu liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, care a murit vineri în închisoare, a anunțat președinția italiană a G7, citată de Reuters.
„Pentru ideile sale și pentru lupta sa pentru libertate și împotriva corupției în Rusia, Navalny a fost de facto dus la moarte”, a spus ministrul italian de Externe Antonio Tajani, în timp ce deschidea o reuniune a marilor democrații în marja Conferinței de securitate de la Munchen din Germania.
Tajani a spus că Rusia trebuie să facă lumină asupra morții sale și să oprească reprimarea inacceptabilă a disidenței politice”, potrivit ministerului său.
Echipa lui Alexei Navalnîi a confirmat sâmbătă, moartea acestuia, pe 16 februarie, citând o informație primită de la mama politicianului, punând capăt și ultimelor sperane ale susținătorilor lui.