Cultură

Pe urmele războiului din Ucraina // O expoziție de fotografie, realizată de doi jurnaliști din R. Moldova, a fost deschisă la Președinție

Războiul din Ucraina, văzut, simțit și surprins în imagini. O expoziție de fotografie, realizată de jurnaliștii Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, a fost deschisă la Președinție. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a doi ani de la invazia militară a Rusiei în Ucraina. „Expoziția este un semn de recunoștință pentru rezistența eroică a Ucrainei”, a subliniat Maia Sandu.

„De aproape doi ani, Rusia bombardează și atacă zilnic localitățile ucrainene, aducând moartea în casele oamenilor pașnici și nevinovați. Tragedia prin care trec prietenii și vecinii noștri ucraineni a fost documentată și de jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco, care au mers pe urmele războiului”, a menționat Maia Sandu în postarea sa de pe Facebook.

Realitățile greu de imaginat surprinse de cei doi jurnaliști din Republica Moldova pot fi văzute la expoziția de fotografie deschisă la Președinție.

Expoziția poate fi vizitată până pe 3 martie, de luni până vineri, între orele 17.00 și 19.00, iar sâmbătă și duminică - între 12.00 și 15.00.

Maia Sandu a apreciat curajul și munca jurnaliștilor, menționând că au contribuit la reflectarea adevărului despre atrocitățile războiului din Ucraina.

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina. Războiul a curmat viața a zeci de mii de oameni, zeci de localități au fost devastate, milioane de oameni au ales calea pribegiei, refugiindu-se în statele membre UE și în Republica Moldova.

La împlinirea a doi ani de război, Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a confirmat 30.041 de victime civile, din care 10.382 persoane și-au pierdut viața și 19.659 au fost rănite, cu precizarea că numărul real este probabil mai mare, transmite Agerpres.

Potrivit datelor Global Conflict Tracker, numărul victimelor militare a crescut la aproximativ jumătate de milion. Luptele și loviturile aeriene au provocat aproape 22.000 de victime civile, în timp ce 5,1 milioane de persoane sunt strămutate în interior, iar 6,2 milioane au fugit din Ucraina.

Citește mai mult