Politic

Interviu ÎN CONTEXT// Irineu Darău: Referendumul și europarlamentarele vor exprima voința cetățenilor și direcția proeuropeană a țării

Republica Moldova și România trebuie să avanseze spre integrarea în Uniunea Europeană, iar în acești ani electorali cetățenii trebuie să demonstreze direcția proeuropeană și la Referendum se va întâmpla această exprimare a voinței. Opinia aparține senatorului român Irineu Darău, și a fost exprimată în cadrul unui interviu oferit pentru emisiunea „ÎN CONTEXT”. Oficialul român a mai îndemnat moldovenii care dețin cetățenia română să participle la alegerile europarlamentare pentru a delega în Parlamentul European deputați care vor promova agenda proeuropeană a celor două state.

Lucia Vieru: Vreau să începem în primul rând cu motivul pentru care v-ați aflat în perioada 22-23 februarie în Republica Moldova, ați participat la Forumul Economic de la Chișinău. S-au discutat mai multe soluții cum poate fi îmbunătățit climatul investițional în Republica Moldova și cum pot fi atrase cât mai multe investiții aici. Dar aș vrea să vă întreb: cum este văzută de la București Republica Moldova, este văzută ca un spațiu sigur pentru investiții?

REPUBLICA MOLDOVA - UN SPAȚIU PENTRU INVESTIȚII

Irineu Darău: Mă bucur să fiu pentru a doua oară la Forumul Economic din Chișinău și să văd aici foarte mulți oameni de afaceri, foarte multe companii, foarte mulți politicieni de pe ambele maluri ale Prutului și acum, la a doua ediție, parcă și mai mulți din Uniunea Europeană în sens extins. Cred că este și acesta un semnal că Republica Moldova este un spațiu în care vrem să investim și ceilalți din Uniunea Europeană și un spațiu în care merită să investești. Cred că este un semnal care recunoaște exact faptul că e sigur să investești în Republica Moldova, e sigur să vii în Republica Moldova. Și cumva, cel puțin pentru români, este la fel de ușor să ajungi la Chișinău cum este să ajungi dintr-un colț în altul al țării. Acest lucru l-am simțit, am fost foarte bine primit. Am simțit că am ajuns ușor aici. Așa am perceput toată acea comunitate care s-a strâns la Forumul Economic și care a schimbat experiențe, informații, contacte care cu siguranță vor da roade în lunile și anii următori.

Lucia Vieru: Ați participat și la unul dintre panelurile de discuții ce ține de educație? Dacă e să vorbim despre parteneriatul în educație dintre România și Republica Moldova, cum l-ați aprecia și ce ar putea prelua Republica Moldova de la România în acest domeniu sau invers?

R.MOLDOVA TREBUIE SĂ AVANSEZE SPRE INTEGRAREA ÎN UE

Irineu Darău: Să știți că, în general, la Forumul Economic și despre educație, dar și despre integrarea europeană, s-a vorbit mult și de lecții învățate. România a făcut unele lucruri foarte bine și după aderare și în educație sunt lucruri pe care nu le-am făcut atât de bine. Important este să învățăm unii de la alții. În educație, cred că în ultimii ani, statul român ajută mult mai mult în Republica Moldova. Pune umărul și știți că a contribuit și la microbuze școlare, la transport. Știți că a contribuit la burse școlare, a încurajat colaborări între universități, a contribuit la renovarea de școli, grădinițe, creșe.

STATUL ROMÂN AJUTĂ MAI MULT REPUBLICA MOLDOVA

Dar, dincolo de asta, ce am văzut la acest Forum Economic a fost exact un schimb de informații despre ce s-a făcut bine și ce nu s-a făcut bine în sistemul de învățământ românesc. Eu am fost mai bine de trei ani în Comisia de Învățământ și lucrul pe care insist foarte mult este că nimic nu e mai important într-o țară decât capitalul uman. Și am un principiu de la care cred că ar trebui să plece orice guvernare și anume: niciun copil și nici un tânăr rămas în urmă. Nu este un obiectiv ușor, dar cred că în funcție de acest obiectiv trebuie să ne măsurăm performanța învățământului și, de ce nu, performanța statului în general.

Fiindcă de multe ori la baza abandonului școlar care există și pe partea românească și în Republica Moldova, copiii nu ajung la școală. Cred că nu ne permitem acest lucru. Este obligatoriu să ajungă fiecare copil la școală și să aibă până la urmă acea șansă de a pleca în viață și de a deveni un bun cetățean, echilibrat, și care să poată accesa și piața muncii.

Lucia Vieru: Anul 2024 este unul important din punct de vedere electoral, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România. În Republica Moldova ar urma să aibă loc alegeri prezidențiale, dar și un Referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, anunțat de președinta Maia Sandu. Și în România se vorbește despre comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele. Dar dacă e să le luăm pe rând, pentru Republica Moldova au fost deschise negocierile de aderare, iar România întotdeauna a susținut acest parcurs. În acest moment, cum vedeți perspectivele de avansare a Republicii Moldova pe acest drum?

ROMÂNIA, AVOCATUL MOLDOVEI DE ADERARE ÎN UE

Irineu Darău: Cred că pe măsura pericolelor care sunt în jurul României și Republicii Moldova trebuie să se avanseze cât mai repede spre integrarea în Uniunea Europeană. Și eu cred că atât Republica Moldova, cât și România, dar și mulți parteneri occidentali au înțeles acest lucru. Într-adevăr, România din ce în ce mai bine în ultimii ani a fost un avocat, dacă vreți, care a vorbit mult până la cel mai înalt nivel despre aderarea Republicii Moldova. Și acum înțeleg și partenerii occidentali că nu mai trebuie așteptat.

De aceea cred, într-adevăr, că anul acesta este foarte important și că cetățenii Republicii Moldova au un rol deosebit. Fiindcă în primul rând trebuie să demonstreze la acest Referendum și până la urmă și prin oamenii pe care îi aleg să le conducă țara că păstrează ferm direcția proeuropeană și că vor să intre în UE. În Republica Moldova nu am niciun dubiu că se va întâmpla această exprimare a voinței.

După cum mulți cetățeni ai Republicii Moldova sunt și cetățeni români, deci pot vota în alegerile românești: prezidențiale, parlamentare, dar poate cel mai important, în 9 iunie, alegerile europarlamentare. Trebuie ca în Parlamentul European România, o țară care are mulți parlamentari europeni, să susțină la unison, toți europarlamentarii, agenda proeuropeană a Republicii Moldova. Fiindcă, nu-i așa, noi, în calitate de vecini, suntem cei care acolo ar trebui să ridicăm în agendă și în urgență prioritățile Republicii Moldova. De aceea e foarte important și rog cetățenii Republicii Moldova să participe la vot în alegerile europarlamentare și să ajute România să trimită în Parlamentul European oameni profund proeuropeni și cât mai puțin, spre zero, extremiști, eurosceptici, care să saboteze agenda proeuropeană și a României, dar și a Republicii Moldova.

VOT PENTRU EURODEPUTAȚI CARE PROMOVEAZĂ AGENDA PROEUROPEANĂ

Lucia Vieru: Dacă e să vorbim de această comasare, care ar fi miza acesteia?

Irineu Darău: Da, aici e o chestiune politică internă a României. S-a decis, se pare, de către Guvern, de către liderii PSD și PNL, comasarea dintre alegerile locale și alegerile europarlamentare. Cred că sunt niște mize ale acestor partide pentru a-și spori scorul lor. Eu sunt din partea Partidului USR.

Nu credem că o astfel de comasare este bună. Credem că e bine ca cetățenii să voteze pe fiecare temă separat. Pe de altă parte, dacă aceasta este decizia, noi ne adaptăm oricum, noi venim cu o alternativă la actuala guvernare și o alternativă, spunem noi, și la partidele vechi, care acum s-au reunit într-o coaliție, și la extremism. Noi de când am apărut, din 2016, USR-ul, susținem agenda proeuropeană, proeuroatlantică și până la urmă agenda unei Românii moderne. Am văzut că și alte partide vechi, cum le spun eu, partide care conduc România de treizeci și ceva de ani, încep să preia din temele noastre. Și cred că acesta este rolul partidului USR: să catalizeze, să accelereze modernitatea în România.

Sper, bineînțeles, ca mulți cetățeni din România, dar și din Republica Moldova cu dublă cetățenie, să ne dea încrederea și să-și dea seama că și în România intern, dar și în Parlamentul European reprezentanții USR vor fi curajoși și vor împinge lucrurile înainte.

Lucia Vieru: Să trecem un pic și la situația de securitate din regiune. Acum, că s-au împlinit doi ani de la declanșarea războiului în Ucraina, care sunt acele acțiuni în România care vin să răspundă cerințelor de apărare?

SECURITATEA REGIONALĂ, PRIORITATEA ROMÂNIEI LA NATO ȘI ÎN UE

Irineu Darău: Cred că România, deși nu toate lucrurile sunt știute sau afirmate public, a ajutat foarte mult și foarte concret Ucraina. Ați văzut mulțumirile pe care, din când în când, liderii ucraineni le aduc statului (n.r. - român).

Bineînțeles că nu toate lucrurile sunt publice exact pentru ca acest ajutor să funcționeze. Remarc că, din nou, în afara unei mici zone extremiste din Parlament, transpartinic, deci toate partidele mari și importante au susținut această prioritate de a ajuta Ucraina, de a ajuta oamenii care se află în această criză umanitară. Știți că atunci, imediat după declanșarea războiului, a fost un aflux foarte mare de oameni și în Republica Moldova, și în România. Și cred că pur și simplu am fost la întâlnirea cu această criză.

Dincolo de asta, cred că și în NATO, și în Uniunea Europeană, România a susținut această prioritate și a reușit tot așa să ridice în urgență în preocuparea occidentalilor problemele care sunt aici. Bineînțeles că noi în România, vecini și cu Ucraina și cu Republica Moldova, simțim foarte bine, foarte aproape aceste amenințări și cred că am reușit să ducem această urgență și mai departe.

Citește mai mult