Igor Grosu a cerut demisia unei deputate PAS, a cărei fiică este vizată într-un dosar de corupție
Trei inspectori vamali au fost reținuți, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate după percheziții pe Aeroportul Internațional Chișinău. Printre vameșii reținuți este și fiica deputatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Victoria Cazacu. În dosarul de corupție figurează și fiul deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac. Feciorul acestuia, și el inspector vamal, are statut de bănuit și este cercetat în stare de libertate. În acest context, speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a declarat pentru M1 că a cerut parlamentarei PAS să-și depună mandatul și a îndemnat colegii din opoziție să facă același lucru.
„Evident că este un lucru condamnabil care nu poate fi tolerat. Drept urmare a fost și apelul meu care a fost precedat de o discuție cu colega deputat. Eu tare mi-aș dori ca omologii mei de funcții politice pe fracțiuni să facă acest gest pentru că colegul nu are cum să evite o astfel de discuție, probabil pe interior, dar în special în public”, a declarat șeful Legislativului.
Potrivit lui Igor Grosu, fracțiunea PAS va întreprinde toate măsurile pentru a o exclude pe Victoria Cazacu din comisiile parlamentare și din fracțiune. Victoria Cazacu nu a răspuns la telefon pentru a comenta situația. Iar deputatul BCS, Radu Mudreac, a declarat pentru Moldova 1 că fiul său are statut de bănuit în dosar și că a fost audiat de către ofițerii Centrului Național Anticorupție. Mai mult, acesta a spus că nu-și va depune mandatul de deputat, așa cum sugerează președintele Parlamentului.
În spațiul public s-a vehiculat că printre vameșii reținuți ar fi și fiul fostului deputat democrat Gheorghe Brașovschi. Informația a fost confirmată chiar de fostul parlamentar. Brașovschi a precizat că justiția trebuie să stabilească cine sunt vinovații.
„El trăiește separat, eu sunt la țară, că am fost eu deputat, care este vina mea? Se vor clarifica până la urmă în instanță, dacă va fi nevinovat, nicio problemă. El e major și trebuie să răspundă de acțiunile lui”, a spus Gheorghe Brașovschi.
De menționat că vameșii reținuți, potrivit CNA, ar fi solicitat între 50 și o mie de dolari de la pasageri pentru a introduce sau a scoate bunuri din țară, fără a achita taxele prevăzute de legislație. Drept dovadă, CNA a făcut publice înregistrări audio în care inspectorii vamali ar cere bani de la pasageri.
Serviciul Vamal a acordat tot sprijinul pentru documentarea cazului. Potrivit Codului penal, coruperea pasivă se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare, iar coruperea activă - detenție de până la 12 ani.
„Am avut o discuție cu Victoria Cazacu și i-am cerut demisia. Acesta este un semnal clar de toleranță zero. Cei care sunt în politică trebuie să înțeleagă că ei reprezintă o forță politică, ei reprezintă mii de oameni, care și-au încredințat votul acestei formațiuni politice. Da, asta a fost cererea mea și aștept din partea dnei deputat cererea de demisie. Același gest politic îl așteptăm și din partea celorlalte formațiuni”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „360 de grade” de la Radio Moldova.
Igor Grosu a scris pe Facebook că depunerea mandatului de către deputata Victoria Cazacu este necesară în asemenea circumstanțe și fracțiunea parlamentară a PAS va întreprinde toate măsurile pentru excluderea acesteia din organele parlamentare. Corupția este o amenințare gravă la adresa țării noastre și nu vom tolera asemenea cazuri, a mai afirmat șeful legislativului.
Amintim că, în această dimineață, ofițerii CNA au efectuat 16 percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de corupere pasivă și corupere activă. Ofițerii au stabilit că mai mulți inspectori vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău ar fi pretins și acceptat de la pasageri sume cuprinse între 50 și 1000 de dolari pentru a le permite să introducă sau să scoată din țară bunuri fără a achita taxe vamale. În urma perchezițiilor trei inspectori au fost reținuți pentru 72 de ore, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate.