Raportul de activitate pentru 2023 al Consiliului Audiovizualului, examinat de Parlament
Raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul 2023 a fost examinat în cadrul ședinței Parlamentului din 11 aprilie, și aprobat de deputați cu majoritate de voturi. Potrivit documentului, anul trecut, Consiliul Audiovizualului a supus monitorizării conținutul a 42 de servicii media audiovizuale de televiziune și 18 servicii de radiodifuziune. În același timp, pentru încălcări ale legislației audiovizuale, consiliul a aplicat 371 de sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de peste 3 milioane de lei.
Consiliul Audiovizualului a eliberat 9 licențe de emisie, 7 autorizații de retransmisiune, a retras și a declarat nevalabile 6 autorizații de retransmisiune și a reperfectat 33 de autorizații de retransmisiune.
În perioada electorală pentru alegerile generale, consiliul a monitorizat toți furnizorii de servicii media – 25 de posturi de televiziune și 17 de radio – și a aprobat declarațiile privind reflectarea alegerilor.
Responsabilitățile culturale au fost, de asemenea, în vizorul CA, fiind inițiată din oficiu monitorizarea a nouă servicii media audiovizuale referitoare la ținuta lingvistică în programele de știri și cele de dezbateri. Pe parcursul anului, cu susținerea SUA, a Olandei și a Delegației UE, a fost dezvoltat un soft specializat pentru monitorizarea conținutului audiovizual bazat pe inteligența artificială.
„Membrii CA au cooperat activ, anul trecut, cu autoritățile europene de reglementare în domeniul audiovizualului pentru a prelua cele mai bune practici în domeniu. Astfel, CA a obținut statut de membru observator al Grupului autorităților europene de reglementare pentru serviciile media audiovizuale – ERGA, în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană”, a adăugat Liliana Vițu.
În contextul procesului de aderare la UE, CA a realizat acțiuni de combatere a concentrării proprietății media și a finanțării netrasparente a mass-media pentru a garanta pluralismul mediatic. Au fost ajustate cerințele de transparență a proprietății la standardele europene și au fost introduse sancțiuni pentru refuzul de a divulga informații legate de transparența surselor de venituri.
Potrivit informațiilor conținute în Raportul de activitate, a crescut numărul litigiilor în care a fost implicat CA, aproape dublându-se comparativ cu anul 2022.
La sfârșitul prezentării raportului, Parlamentul a recomandat Consiliului Audiovizualului, în contextul desfășurării în toamna anului curent a scrutinelor, să întreprindă măsurile necesare pentru protejarea spațiului informațional național, evaluarea cazurilor de dezinformare în conținuturile audiovizuale și monitorizarea furnizorilor de servicii media pentru a asigura informarea corectă a opiniei publice.