Victimele foametei din 1946-1947, comemorate în Parlament. Patru deputați au refuzat să țină un minut de reculegere
Deputații Parlamentului Republicii Moldova au comemorat victimele foametei organizate din 1946-1947. La inițiativa șefului Legislativului, Igor Grosu, aleșii au ținut un minut de reculegere, însă patru deputați ai Blocului Socialiștilor și Comuniștilor au refuzat să se ridice în picioare. Este vorba despre deputații comuniști Diana Caraman, Constantin Starîș, Oleg Reidman și Inga Sibova.
„A fost o foamete groaznică, organizată de regimul comunist din Rusia sovietică, de care au suferit sute de mii de oameni”, a declarat Igor Grosu la începutul ședinței plenare.
De asemenea, oficialul a propus ca în toate localitățile din țară să fie întocmite liste cu victimele foametei organizate și cu cei care au avut de pătimit.
„Noi trebuie să vorbim și să ne amintim despre această perioadă a trecutului. Este de datoria noastră să vorbim despre foamete, despre deportări, despre toate atrocitățile pe care le produce orice regim autoritar și dictatorial din toate timpurile”, a mai specificat Igor Grosu.
La finalul discursului, șeful Legislativului i-a invitat pe deputați să țină un minut de reculegere în memoria victimelor foametei. Din cei 83 de deputați prezenți la ședință, patru au refuzat să participe la comemorare.
Deputatul PAS, Vasile Șoimaru, care a lansat recent trei cărți despre victimele foametei, a reacționat dur la adresa lui Constantin Starîș. „Ce, Costică, nu îți place, de atâta nu te-ai ridicat? Așa-i comemorezi pe oamenii care au murit de foame? Bravo, erou al războiului civil din Basarabia!”, a spus Șoimaru.
Menționăm că în Republica Moldova, în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, este marcată Ziua comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946-1947.