Cazul Anei-Maria // La Parlament vor fi organizate audieri privind reacția instituțiilor de stat
Parlamentul va organiza la sfârșitul lunii curente audieri publice privind cazul tinerei însărcinate, în vârstă de 19 ani, găsită moartă după operațiuni extinse de căutări. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, care a accentuat necesitatea unui cadru legislativ care să ofere o abordare individualizată, bazată pe caracteristici distincte, în cazurile de violență asupra femeilor.
„În contextul cazului tragic soldat cu decesul victimei-femeie Ana-Maria și în temeiul art. 128 din Regulamentul Parlamentului, anunț audieri publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului în data de 30 aprilie, ora 13:00”, a anunțat Doina Gherman.
Deputata s-a referit la necesitatea definirii juridice a fenomenului de „femicid” și stabilirii unor măsuri care să fie întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor din Republica Moldova. Amintim că Ana-Maria, o tânără în vârstă de 19 ani din Orhei, însărcinată în luna a șasea, a dispărut la 12 aprilie 2024.
Ultima dată a fost văzută urcând într-o mașină de ocazie. Poliția a analizat imaginile de pe camerele de supraveghere, iar la patru zile de la dispariție, a identificat șoferul, care acum este în arest. Acesta refuză să colaboreze cu ancheta și pledează nevinovat.
Dosarul este instrumentat de către Procuratura raionului Orhei. Vinovatul riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață. Poliția îndeamnă femeile să anunțe dacă au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu acest bărbat. În anul 2022, 24 de femei din Republica Moldova și-au pierdut viața din cauza violenței, iar altele 21, în 2023.