Regional

Bălăurești: La un secol de când a fost zidit, lăcașul sfânt nu și-a îndeplinit menirea

În satul Bălăurești, raionul Nisporeni, se află o biserică unică. Construit în anii '30, lăcașul sfânt din Bălăurești a fost gândit să reziste veșniciei. Cu toate acestea, destinul s-a încăpățânat să o țină departe de slujbele religioase. Lovită de ororile celui de-Al Doilea Război Mondial și trecută cu tăcere în timpul erei comuniste, lăcașul sfânt nu și-a dus misiunea până la capăt. Astăzi, biserica se află în ruine, dar frumusețea sa arhitecturală încă poate fi admirată. Zidurile sale masive, construite în tehnică tradițională unică, stau ca o dovadă a tenacității și a spiritului uman.

Nisporeni 1618
Sursa: Nisporeni 1618

La construcția bisericii nu s-a folosit niciun gram de ciment. Toate pietrele au fost lipite între ele cu un amestec de gălbenuș de ou, var și nisip, ceea ce a făcut ca pereții să reziste până în zilele noastre. Soarta însă a făcut ca la acest edificiu să nu fie ținută nicio slujbă religioasă.

Potrivit autorităților locale, construcția acestei biserici a început în anii 30, ai secolului trecut. Lucrările au fost stopate atunci când s-a început cel de-Al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, lăcașul sfânt a fost bombardat, mai exact cupola acestuia, care nici până astăzi nu a fost restabilită.

„Nu a fost bombardată poate intenționat, dar s-au dus lupte. Cumva este informația că aici a fost un lunetist așa cunosc și eu, așa vă spun, care a stat ascuns în cupolă și ducând lupte cu a doua parte, a fost identificat acolo și a fost bombardată”, a spus primarul satului Bălăurești, Alexandru Ionel.

După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, la acest edificiu nu s-a mai lucrat din motive lesne de înțeles - tot ce era legat de religie deranja pe comuniști.

„Pe timpul Uniunii Sovietice, bisericile au fost închise o perioadă. Cu părere de rău, această biserică a fost transformată într-un depozit agricol. S-au depozitat cerealele, grânele. Între timp localitatea s-a dezvoltat într-o altă zonă. Pe timpuri aici era centrul localității. Anii 80 localitatea noastră era într-o altă zonă și s-a luat decizia de a construi o altă biserică”, a mai spus primarul.

Chiar dacă este un edificiu cu o istorie și o arhitectură impresionantă, lăcașul nu este inclus în registrul monumentelor ocrotite de stat. Primarul Alexandru Ionel ne-a spus că va depune un demers în acest sens, atunci când lăcașul va împlini 100 de ani de la fondare. Cert este că autoritățile locale își doresc reabilitarea construcției, însă, în contextul în care în sat mai sunt alte două biserici, aceasta ar putea fi transformată într-un muzeu, ne-a mai spus Alexandru Ionel.

Șeful Casei de Cultură din Bălăurești ne-a povestit că anterior au existat tentative de a reabilita lăcașul, însă, costurile sunt prea mari.

„Pe atunci s-a calculat în jur la 15-20 de milioane de lei sau euro, nu mai știu precis și s-a stopat toată treaba că într-un fel trebuia să investească cineva din Europa, să căutăm un investitor”, a menționat directorul Casei de Cultură din Bălăurești, Oleg Bejan.

Până când se vor identifica resursele financiare necesare, oamenilor din localitate nu le rămâne decât să își amintească de istoriile transmise din străbuni, dar și de cele văzute cu proprii ochi.

Citește mai mult