UE și NATO critică legea adoptată în Georgia privind „influența străină”
Șeful diplomației europene Josep Borrell le-a cerut miercuri autorităților georgiene să-și retragă controversata lege privind „influența străină", considerată „negativă" pentru continuarea procesului de aderare a Georgiei la UE, relatează AFP și dpa.
Adoptarea acestei legi, marți, de către parlamentul georgian „are un impact negativ asupra progresului Georgiei pe drumul său către UE", a declarat Borrell într-un comunicat comun cu Comisia Europeană.
„Spiritul și conținutul legii nu sunt în conformitate cu normele și valorile fundamentale ale UE", a mai spus Borrell.
La rândul său, NATO a calificat adoptarea în Georgia a legii controversate privind „influența străină", inspirată de o lege rusă, drept un „pas în direcția greșită", spunând că aceasta „distanțează” țara de integrarea sa în UE și Alianța Nord-Atlantică.
„Decizia guvernului georgian de a adopta o legislație privind 'agenții străini' este un pas în direcția greșită și îndepărtează Georgia de integrarea europeană și euro-atlantică", a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianței, Farah Dakhlallah, pe rețeaua X.
„Cerem Georgiei să schimbe imediat cursul și să respecte dreptul la proteste pașnice", a adăugat ea.
Totodată, Casa Albă a declarat că este „profund îngrijorată" și a avertizat că Statele Unite ar putea „reevalua” relația cu această țară din Caucaz.
În a treia și ultima lectură, deputații georgieni au adoptat marți un text controversat privind „influența străină”, inspirat de o lege rusă de reprimare a opoziției, în pofida manifestațiilor împotriva acestui text.
Conform noii legi, orice ONG sau organizație media ce primește din străinătate cel puțin 20% din finanțarea sa va fi obligată să se înregistreze ca „organizație ce urmărește interesele unei puteri străine”.
Guvernul dă asigurări că vizează pur și simplu să oblige organizațiile să dea dovadă de mai multă „transparență" în ceea ce privește finanțarea lor.