Munca la negru în construcții va fi investigată inclusiv cu ajutorul camerelor video și a dronelor
Inspectoratul de Stat al Muncii va fi dotat cu camere de luat vederi, inclusiv drone, pentru a putea investiga mai bine și inteligent șantierele de construcții. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul emisiunii „În context”, de la postul public de televiziune. Potrivit oficialului, astfel statul își propune să combată inclusiv munca la negru.
În ultimele două săptămâni, Inspectoratul de Stat al Muncii a identificat aproximativ 80 de persoane care muncesc fără un contract de muncă. Numărul este similar celui din 2023. Ministrul Muncii explică diferența prin „reformarea profundă” a Inspectoratului, care a început să dea „roade”. Oficialul a precizat că, la această etapă, nici persoanele identificate, nici angajatorii lor, nu vor fi sancționați. Totuși, aceștia riscă sancțiuni, dacă încălcările vor persista, a precizat Alexei Buzu.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile își propun să întreprindă mai multe reforme, pentru a descuraja munca la negru. Între acestea – oferirea unor vouchere pentru zilieri, inclusiv echiparea Inspectoratului de Stat al Muncii cu camere de luat vederi și drone.
„Vom echipa Inspectoratul cu camere de luat vederi, cu drone, pentru a putea investiga mult mai bine și inteligent șantierele de construcție atât din perspectiva sănătății la locul de muncă, cât și pentru a identifica numărul de persoane care lucrează în acel șantier, dacă aceste persoane au contract de muncă, dacă declară salariul etc. (…) Noi vom face acele schimbări și investiții necesare ca să ne asigurăm că avem o instituție eficientă, integră, care este prietenoasă antreprenorilor care respectă regulile de joc și care, totodată, îi ajută pe cei care muncesc să treacă pe alb”, a declarat ministrul Alexei Buzu.
Potrivit datelor statistice, fiecare a patra persoană angajată în țara noastră activează ilegal, adică nu are contract de muncă, primește salariul în plic și nu beneficiază de sistemul de asigurări sociale și medicale. Munca nedeclarată cauzează pierderi neîncasate și la bugetul public – aproximativ 15 miliarde de lei anual, potrivit estimărilor oficiale.
La sfârșitul anului 2023, în Republica Moldova peste jumătate de milion de persoane apte de muncă nu erau angajate în câmpul muncii. Ministrul Alexei Buzu susține că, deși cifra este cea mai mică din ultimii cinci ani, rămâne „extrem de alarmantă”.