Cultură

A fost vernisată o expoziție a doi artiști plastici din Italia la Chișinău, profesorul și discipolul său basarabean

Eveniment expozițional la Muzeul Național de Artă al Moldovei! Lucrările care au dat viață sălii muzeului sunt semnate de doi pictori din Italia. Este vorba despre Rinaldo Novali, profesor la Academia de Arte Frumoase din Bologna, și Valeriu Paladi, originar din Republica Moldova, dar care s-a stabilit în Italia.

facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Revenirile acasă, din Italia, sunt deosebit de emoționante pentru Valeriu Paladi. De această dată, și-a expus lucrările sale alături de creațiile fostului său profesor de la academie, despre care spune că i-a marcat parcursul artistic.

„Pe parcursul anilor, am avut diverse discuții, în mod special despre limbajul plastic, despre pictură și artă, o foarte mare ocazie să expunem împreună într-un spațiu atât de prestigios cum este Muzeul Național de Artă al Moldovei”, a relevat Valeriu Paladi, artist plastic, Italia.

Expoziția reunește 25 de lucrări semnate de Valeriu Paladi și 12 opere plastice ale lui Rinaldo Novali, care, din motive de sănătate, n-a fost prezent la vernisaj. Sunt creații ce merită a fi descoperite și contemplate.

„Dacă am descifra viziunea plastică, am găsi trasee și interferențe cu arta european-occidentală. O expoziție interesantă din punct de vedere estetic, geometria ca o formă de exprimare a divinității, a sacrului, capătă conotații fizice întrupate în aceste lucrări”, a remarcat Florina Breazu, președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova.

Expoziția a fost prezentată inițial la București, iar apoi la Chișinău, unde a fost lansat și un catalog cu lucrările celor doi pictori.

„Doi artiști care sunt diferiți, dar ambii sunt orientați într-o zonă abstractă. O expoziție care, sunt sigur, se va bucura de succes pentru că este un nivel excepțional de construcție estetică, dar și de încărcătură spirituală”, a notat directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea.

„Mă bucur foarte mult pentru noi, spectatorii, și pentru această posibilitate de a vedea ce se întâmplă și pe alte meridiane ale globului”, a spus Ghenadie Jalbă, artist plastic.

„Aș dori pe viitor o colaborare mai strânsă și mai fructuoasă și chiar cu alți artiști și pe viitor să organizam expoziții cu artiști moldoveni în spațiul italian”, a menționat Valeriu Paladi.

Expoziția profesorului italian Rinaldo Novali și a fostului său student, acum cunoscut pictor, stabilit în Italia, Valeriu Paladi, poate fi văzută la Muzeul Național de Artă al Moldovei până pe 7 iulie.

Autor: Silvia Hodorogea

facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa: facebook/ Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Citește mai mult