Deputatul Oazu Nantoi susține că Kremlinul pregătește o lovitură de stat în R. Moldova: „Haideți benevol, toți deputații, să trecem testul la poligraf!”
Kremlinul dorește să împiedice procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, iar în acest sens încearcă să pună la cale o lovitură de stat în țara noastră. Opinia aparține deputatului PAS, Oazu Nantoi. Potrivit lui, autoritățile de la Moscova vor încerca să provoace haos și destabilizare ca să zădărnicească referendumul din această toamnă. Nantoi a precizat că problema este una serioasă, de aceea a propus deputaților din actualul Parlament să treacă testul poligraf pentru a demonstra că nu sunt angajați ai regimului de la Kremlin.
„Kremlinul nu dorește să scape de sub control Republica Moldova în ceea ce privește procesul de integrare europeană. Referendumul este foarte important pentru ruperea de trecutul nefast, iar asta înseamnă că Kremlinul va încerca să provoace haos, destabilizare ca să zădărnicească ideea referendumului. Eu, în calitate de persoană care mă mai uit din când în când în Constituția R. Moldova, acolo spune că Constituția nu poate fi revizuită în condițiile stării de urgență sau de război. Mai este regimul din stânga Nistrului și experiența anului 2014, când tinerii din UTA Găgăuzia erau racolați și trimiși în Rostov-pe-Don pentru a fi pregătiți pentru a destabiliza R. Moldova”, a spus deputatul PAS, Oazu Nantoi, la „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.
Parlamentarul a menționat că a propus colegilor săi ca să separe trădarea de patrie de pluralismul de opinie. În context, deși nu crede că ideea va fi susținută, Nantoi spune că a sugerat ca toți deputații să treacă testul poligraf.
„Haideți benevol, toți deputații, vom trece testarea la poligraf în sensul acela că nu avem angajamente în raport cu Federația Rusă. Nu cred că ideea va fi susținută, dar este o problemă serioasă că în Parlamentul țării avem 25 la sută deputați care sunt angajați ai regimului de la Kremlin care încearcă să pună la cale lovitură de stat”, a conchis deputatul.
CITEȘTE și: **Război psihologic contra Moldovei: Rusia și aliații săi încearcă să-i convingă pe moldoveni că vine războiul