75 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. În Piața Marii Adunări Naționale va fi lansată expoziția „Trenul Durerii”
Astăzi se împlinesc 75 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a ridicat zeci de mii de țărani basarabeni, pe care i-a dus în Siberia în lagăre de muncă forțată, iar averile lor au fost confiscate. Istoricii spun că deportările staliniste au fost ținute în secret, iar datele statistice privind numărul celor care au avut de suferit în urma acestora sunt inexacte.
Operațiunea din 1949 care a fost denumită SUD reprezintă cea mai mare deportare a populației basarabene. Conform datelor oficiale, urmare a operațiunii, care a început în noaptea de 5 spre 6 iulie, au fost deportați peste 35 de mii de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei prin care au trecut moldovenii. Potrivit istoricului Anatol Țăranu, deportările staliniste au fost ținute în secret, iar din cauza regimului sovietic 3 milioane de ucraineni și 200 de mii de moldoveni au murit de foame.
„În noaptea de 17 spre 18 iunie 1951 au fost deportați circa 44 de mii de cetățeni români sau apatrizi din Banat și Oltenia de Vest, dintr-un areal de circa 25-35 de kilometri, în apropierea graniței cu Iugoslavia”, a precizat cercetătoarea la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, Claudia-Florentina Dobre.
Precizăm că, între anii 1941 și 1951, au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii.
În perioada 3 iulie – 3 august 2024, Muzeul Național de Istorie a Moldovei va găzdui expoziția dedicată comemorării a 75 de ani de la deportările staliniste.
Expoziția aduce în prim-plan istoria și memoria victimelor Operațiunii „Sud”, oferind o incursiune în contextul deportărilor masive din RSS Moldovenească. Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze documente autentice, mărturii emoționante, obiecte personale și opere de artă care reflectă durerea și rezistența basarabenilor în fața represiunii comuniste.
Și în Piața Marii Adunări Naționale va fi lansată expoziția „Trenul Durerii”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în acest an, expoziția va fi prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice.
„În acest an, aceasta va fi prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice, conținut multimedia, obiecte, poze și istorii din viața familiilor deportate. De asemenea, în cele două vagoane, va fi amenajată o bibliotecă, iar vizitatorii vor putea găsi în Cartea Memoriei numele rudelor deportate”, a explicat Daniel Vodă.