Conducerea țării a comemorat victimele represiunilor. Maia Sandu: Aceste cifre nu sunt pentru noi doar liste, ci destine și vieți distruse
Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări, din 5-6 iulie 1949. Cu această ocazie, președintele Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și premierul Dorin Recean au depus flori la monumentul din scuarul Gării Chișinău, de unde au pornit garniturile cu basarabeni în anii represiunilor. În discursul său, șeful statului a spus că trecutul nu-l putem schimba, însă trebuie ținut minte, pentru ca ororile să nu se repete.
„Oameni care-și duceau traiul demn și pașnic în casele lor au fost ridicați în toiul nopții de către soldați și duși departe de locul lor natal, atâta valora viața pentru un regim totalitar. Copii mici care nici nu știau să vorbească, femei însărcinate, dar și cei mai de seamă membri ai comunităților au fost numiți dușmani ai poporului. În operațiunea Sud, care a început în noaptea de 5 spre 6 iulie, au fost deportate de pe meleagurile noastre peste 35 000 de oameni. Toți oamenii din localitățile Costești, Congaz și Cărpineni au fost scoși din case și au dispărut: 8 000 de bărbați, 12 000 de femei și 14 000 de copii. Aceste cifre nu sunt pentru noi doar liste, ci destine, vieți distruse și traume pentru întreg poporul nostru. Pentru unii acestea sunt greu de imaginat, dar bunicii și părinții noștri le-au trăit. Nu a contat etnia, limba vorbită, și nici faptul că acești oameni erau nevinovați. Din păcate aceste lucruri se întâmplă și azi după ce Rusia a pornit un război crunt în Ucraina. Războiul și arată fața chipoasă în fiecare zi, iar curajul ucrainenilor ține departe de R. Moldova și Europa. Noi nu vrem război”, a spus Maia Sandu.
Prezentă la eveniment, președinta de onoare a Asociației Foștilor Deportați și Victime Politice ale Regimului Comunist, Valentina Sturza, a declarat că în această zi R. Moldova este în doliu, fiindcă multe persoane care au fost duse pe meleaguri străine nu s-au mai întors acasă. Potrivit ei, au fost deportate 35 000 de persoane – copii, părinți, bunici.
„Nimeni nu a fost cruțat, nici gravide, nici persoane cu dizabilități, nici bătrâni. Astăzi din cei care au fost deportați în 1941 în Republica Moldova mai sunt doar 6 persoane. Pentru noi, cei care am suferit pe nedrept, este o zi neagră. Fiind copii mici, treziți în miez de noapte cu răcnite „mai repede”, ca să ieșim din paturile în care dormeam. În curțile caselor ne așteptau mașinile în care am fost încărcați și duși la gări. Am fost urcați în vagoane marfare în care cu câteva zile înainte au fost transportate vite domestice. Așa am mers aproape două săptămâni. Ajungând o parte în Siberia de Gheață, o parte în nisipurile Kazahstanului, noi totuși am supraviețuit în ciuda celor care ne-au dus la pieire”, a menționat Valentina Sturza.
De menționat că deportarea în masă din 6-9 iulie 1949 este cea mai amplă deportare de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, în urma căreia au avut de suferit 36 mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Casele, pământurile și bunurile țăranilor deportați au fost transmise colhozurilor, iar o parte au fost furate și vândute. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane.
