Internațional

Rusia: Temperaturile ridicate provoacă incendii masive de vegetație

Peste un milion de hectare de pădure ard în Rusia din cauza temperaturilor extrem de ridicate, au anunțat autoritățile ruse. În prezent, există peste 500 de incendii forestiere, iar cele mai afectate zone sunt Siberia de Est și Orientul Îndepărtat. Peste șase mii de persoane au fost mobilizate pentru a stinge flăcările.

Ministerul pentru Situații de Urgență a declarat că, în ultimii ani, în Federația Rusă, incendiile de pădure încep tot mai devreme din cauza schimbărilor climatice. Anul acesta, potrivit sursei, focarele au apărut cu o lună mai devreme decât de obicei.

În fiecare vară, incendii uriașe de pădure devastează suprafețe mari de pădure în Rusia, adesea în regiuni îndepărtate și slab populate, dar uneori amenințând zone locuite. Ecologiștii pun sub semnul întrebării politica rusă de combatere a incendiilor forestiere, adesea fiind ignorată combaterea acestora dacă costurile de stingere depășesc pagubele estimate, scrie presa internațională.

Menționăm că, de la începutul anului, au fost înregistrate circa șase mii de focare, care acoperă 3,5 milioane de hectare.

Mihaela Culcinschi

Mihaela Culcinschi

Autor

Citește mai mult