Prima sesiune de screening bilateral s-a încheiat cu succes. Gherasimov: Este rezultatul efortului comun și dedicării fiecăruia dintre voi
Prima sesiune de screening bilateral, o etapă cheie în procesul de negociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, s-a încheiat cu succes. Evenimentul, desfășurat în premieră într-o țară candidată, a implicat o logistică impresionantă și un efort colectiv remarcabil, susține vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit oficialului, pe parcursul a două zile, peste 200 de persoane au contribuit la buna desfășurare a sesiunii. În total, s-a lucrat 480 de ore, timp în care au fost realizate nouă prezentări și s-a răspuns la 60 de întrebări adresate de reprezentanții Comisiei Europene. De asemenea, au fost organizate cinci runde de simulări de pregătire pentru a asigura o performanță optimă.
Printre activitățile desfășurate, echipa de negociatori a analizat 27 de acte ale Uniunii Europene și a evaluat peste 50 de legi naționale.
„Mulțumesc tuturor celor vizibili și invizibili care au pus umărul la organizarea evenimentului, inclusiv Grupurilor de Lucru și colegilor din Biroul pentru Integrare Europeană. Acest succes este rezultatul efortului comun și dedicării fiecăruia dintre voi”, a spus Cristina Gherasimov.
Amintim că speakerul Igor Grosu a menționat că Republica Moldova va beneficia în continuare de ajutorul partenerilor europeni în procesul de ajustare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „În Context" de la Moldova1. La Bruxelles s-a pregătit și un proiect menit să ajute Legislativul de la Chișinău în această direcție.
De menționat că sesiunea de screening bilateral reprezintă o etapă crucială în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acest proces este esențial pentru a evalua compatibilitatea legislației naționale cu acquis-ul comunitar – setul de drepturi și obligații care leagă statele membre ale UE.