INTERVIU // Viorica Andrițchi: Implementăm un program pe dimensiunea inserției profesionale ca să atragem cadre didactice în educație
Implementăm un program de sprijin pentru integrarea profesională, cu scopul de a motiva cadrele didactice pentru dezvoltare profesională, de a atrage tinerii și de a-i menține în sistemul educațional, afirmă Viorica Andrițchi, director al Centrului de Formare Continuă și Leadership. Profesorul universitar a mai declarat pentru Moldova 1 că, în acest sens, au fost realizate studii pentru a identifica nevoile cadrelor didactice, pe baza cărora a fost elaborat un program în care vor fi ghidate profesional de mentori.
În noul an școlar, în Republica Moldova vor activa mentori care vor oferi asistență cadrelor didactice și vor ajuta tinerii specialiști să se încadreze în câmpul muncii. Practica a fost preluată din România, de unde vin și experții care vor instrui 1000 de mentori. Cursul se va desfășura în două etape. Inițial, sunt instruiți 80 de mentori naționali, iar ulterior aceștia vor merge în raioanele din țară pentru a instrui alți 920 de formatori. Mentorii vor fi profesorii din cadrul instituțiilor de învățământ, care vor fi remunerați pentru această activitate.
Moldova 1: Cum credeți că va contribui programul de mentorat la îmbunătățirea calității educației din Republica Moldova?
Viorica Andrițchi: Avem ferma convingere că acest program poate să ajute cadrele didactice din țară să fie mai bune la clasă. Pentru aceasta noi am selectat cei mai buni formatori din țară. Ei de astăzi încep formările, formările mentorilor naționali, program care va dura până la 12 august. Și ei, la rândul lor, vor forma alți 920 de mentori instituționali, adică 920 de persoane în școlile din țară. Ei au misiunea de a ajuta cadrele didactice cu sfaturi, cu modele, cu bune practici, cu îndrumare, astfel încât acestea să fie mai aproape de nevoile elevilor.
Moldova 1: Cum sunt pregătiți mentorii să răspundă nevoilor și dificultăților cadrelor didactice și tinerilor profesori?
Viorica Andrițchi: Pentru aceasta noi am realizat mai multe studii pentru a afla care sunt nevoile, care sunt așteptările cadrelor didactice. Totodată, am discutat și cu elevii, dar și cu părinții. În acest sens am pregătit un program cu două module. Primul modul ține de pregătirea acestor persoane pentru a lucra cu oamenii adulți, cu profesorii care au experiență, au competențe în domeniu. Și al doilea modul ține nemijlocit de practica, de modelul de mentorare. Respectiv, ei vor fi învățați cum se realizează acest proces nemijlocit în școală, alături de fiecare profesor care crede că va avea nevoie de suport, de susținerea mentorilor.
Moldova 1: Care sunt principalele aspecte preluate din modelul românesc de mentorat pentru a fi implementate la noi?
Viorica Andrițchi: Principalele aspecte țin de suportul cadrului didactic, centrarea pe partea bună, centrarea pe competențele pe care le dețin deja cadrele didactice și, lucru important, motivarea acestora, identificarea resurselor interne ale cadrelor didactice și sprijinirea acestora în fortificarea acestor părți pozitive. Iar în momentul în care cadrul didactic împreună cu mentorul va identifica că e posibil să îmbunătățească un anumit aspect, o anumită practică, va avea tot sprijinul.
Moldova 1: Care sunt așteptările în privința impactului acestui program asupra sistemului educațional și asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice din Republica Moldova?
Viorica Andrițchi: Așteptările sunt mari pentru că și problemele nu sunt mici. Deci, ne așteptăm ca să atragem tineri în sistemul educațional. Mai mult decât atât, ne dorim ca proaspeții absolvenți ai facultăților, ai colegiilor pedagogice să se mențină în sistem. Să nu plece după primii trei ani de activitate sau după primii cinci ani. De aceea, noi venim cu un program de susținere pe dimensiunea inserției profesionale. Ne așteptăm la mai multe cadre didactice motivate pentru creștere profesională. Noi avem suficienți profesori buni, dar în același timp, procentul acestora trebuie să crească. Oameni motivați care își realizează munca cu toată abnegația și cu tot devotamentul. Și, nu în ultimul rând, dar în primul rând, ne așteptăm la elevi cu rezultate bune la învățătură, dar și cu stare de bine. Să dorească să vină la școală, să dorească să învețe alături de un profesor bun care îi inspiră și le crește încrederea în ei.