Principalul suspect în cazul crimei din Brăila a fost prins
Un bărbat din Brăila, cu mai multe antecedente penale, este cel suspectat că ar fi ucis-o cu sălbăticie pe femeia din Republica Moldova, medic stomatolog, în cabinetul ei, transmite Digi24.ro.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după care va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Până în acest moment, sunt puține informații legate de presupusul criminal. Se știe doar că este un bărbat din Brăila, care are foarte multe antecedente penale, a spus procurorul de caz.
Amintim că Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, originară din Republica Moldova, medic stomatolog în Brăila, a fost găsită, marți, 16 iulie, în cabinetul ei, fără suflare, într-o baltă de sânge. Cel care a sunat la 112 a fost soțul acesteia, tot medic, care s-a deplasat la cabinetul stomatologic imediat după ce a văzut că victima nu răspundea la telefon.
Autoritățile ajunse la fața locului au constatat că femeia avea, la nivelul gâtului, mai multe lovituri de cuțit.
Surse apropiate anchetei spun că aceasta se temea pentru viața ei și intenționa să-și cumpere un pistol. Femeia făcuse în trecut chiar și un curs de port armă.
Filmul crimei. Suspectul și-ar planificat acțiunile pas cu pas
Individul locuia în zona unde se află și cabinetul doctoriței Gavril și se pare că și-a planificat fapta cu mare atenție, potrivit presei din Brăila.
Pe 16 iulie, suspectul s-a dus inițial în Galați, de unde a luat un taxi și a revenit în Brăila, însă a pornit spre cabinetul medical abia după ce și-a schimbat hainele pe care le-a purtat atunci când a plecat din orașul vecin.
La ora 16:15, cu alte haine față de cele din taxi, bărbatul a deschis ușa cabinetului doctoriței, a intrat și a ieșit fulgerător, preț de două-trei secunde. După aproximativ două minute, s-a întors și a intrat din nou.
Individul a stat fix 33 de secunde în interior, timp în care a ucis-o pe Marina Gavril cu trei lovituri de cuțit. Arma crimei încă nu a fost găsită – la fel și telefonul femeii. Despre bani sau alte bunuri de valoare încă nu se poate vorbi pentru că nu există date clare cu privire la ce exista în cabinet înainte de omor.
După ce a părăsit locul faptei, suspectul s-a schimbat din nou de haine – undeva în zona Gării CFR, pe cele purtate în timpul crimei aruncându-le într-un tomberon. Acolo au și fost găsite de anchetatori, inclusiv încălțămintea.
O parte din traseul individului a fost surprins de mai multe camere de supraveghere stradale.
Practic, cadavrul doctoriței Gavril a stat în cabinet, într-o încăpere unde se afla instrumentarul medical, de la ora 16:17 și până puțin după ora 21:00 – atunci când soțul acesteia, tot medic stomatolog, a sunat la 112. În tot acest timp, se pare că medicul Marina Gavril nu avea programări. Îngrijorat că soția nu îi răspunde, soțul a trimis-o pe femeia de serviciu până la cabinet. Cea din urmă a făcut descoperirea șocantă și l-a anunțat pe bărbat.
Oamenii legii iau în calcul și versiunea unui omor premeditat. Procurorul pe caz însă a menționat că nu există probe care să arate că Marina Gavril și soțul acesteia aveau probleme de ordin financiar, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor referitoare la o presupusă datorie la cămătari.
„Probele biologice au fost definitorii. Este o crimă cu premeditare dar, acum, nu pot spune că a avut un mobil anume pentru că el nu a declarat nimic și nici nu avem probe în sensul acesta. Și-a pregătit fapta. Încă nu știm mobilul”, a declarat procurorul Ionel Gîlcă imediat după ce a emis mandatul de reținere.
Suspectul a refuzat categoric să vorbească în fața procurorului de caz. Doar în fața jurnaliștilor, la ieșirea de la audieri, acesta a răspuns de trei ori „Nu”, atunci când a fost întrebat dacă a ucis-o pe doctoriță.