Social

Moldovenii care și-au planificat vacanțele cu zboruri de peste Prut trebuie să fie pregătiți pentru întârzieri

Moldovenii care și-au planificat vacanțele cu zboruri de peste Prut ar trebui să fie pregătiți pentru posibile întârzieri și inconveniențe în această perioadă estivală. Conform Asociației Aeroporturilor din România, 7 din 10 zboruri nu respectă graficul de timp, ceea ce înseamnă că există riscul ca avioanele să decoleze sau să aterizeze cu întârziere. În cele mai bune cazuri, perioada de așteptare este de jumătate de oră. Motivul ar fi aglomerația din perioada estivală, dar și lipsa de personal.

La Henri Coandă, cel mai mare aeroport din România, astăzi la prânz, aproape 60 de zboruri au avut întârzieri. Unii pasageri au fost nevoiți să aștepte chiar și peste 30 de minute, iar în cazuri mai grave, două curse au fost complet anulate din cauza lipsei de personal. Oamenii susțin că zborurile întârziate le cam taie din cheful de vacanță.

„Chiar nu înțeleg de ce mai vând bilete în condițiile în care se întâmplă ce se întâmplă”. „Nu-i intersează, important că au luat banul”, spun pasagerii.

În unele cazuri, pasagerii care au achiziționat pachete turistice se confruntă cu întârzieri la destinație, afectându-le astfel perioada de ședere planificată.

Anulările zborurilor sau întârzierile semnificative perturbă și planurile agențiilor de turism în raport cu rezervările hoteliere.

„Se poate discuta cu unitatea de cazare. Biletul de avion e critic. Dacă cu unitatea de cazare de cele mai multe ori penalitățile sunt mai mici, poți să decalezi cu o zi, sau poți să găsești o soluție pentru o noapte și să nu pierzi acele zile. Noi milităm pentru un fond de garantare pentru aceste zboruri”, a declarat Adrian Voican, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Întârzierile și anulările zborurilor sunt cauzate de traficul aerian intens din perioada concediilor, dar și de deficitul de personal angajat, explică reprezentanții aeroporturilor.

David Ciceo, președintele Asiciației Aeroporturilor din România, a declarat pentru presa de peste Prut că o situație similară e și în alte țări și că cifra de 70 la sută, ponderea zborurilor care întârzie, este valabilă pe întregul continent european.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult